Tot azi am terminat de ascultat ultimul episod al serialului radiofonic Vorba de cultură de pe Radio România Cultural, în care a fost invitat compozitorul Adrian Enescu. Pe parcursul întregii săptămâni, între orele 12 şi 13, AE a vorbit despre muzica de teatru şi film, despre muzica electronică şi călătoriile sale (AE este un real globe trotter), despre un top five de cărţi şi regizori, despre critica (de film) ca aflare în treabă etc. Există, în muzica lui AE o puritate demnă de un secol romantic, umanist, renascentist, baroc şi o zbatere de divulgă eforturi disperate de auto-cunoaştere - demers demn de un om aflat într-o permanentă căutare, a unui om ce a rămas tânăr tocmai pentru că, paradoxal, a ajuns foarte devreme matur. Prin 1988, AE avea să declare că speră ca, în viitorul ceva mai îndepărtat, să scrie muzică simfonică de concert. Iată că acum, vingt ans après, visul său a început să prindă contur: compozitorul are în pregătire o nouă versiune a operei Orfeu & Euridice de Gluck (ce urmează să aibe premiera toamna aceasta, la Teatrul Bulandra) şi un disc de muzică contemporană (pentru synthesizer şi diferite alte instrumente).
BIEFF 2024: Cinema-ul a murit, traiasca cinema-ul
-
consemnat de Luiza Alecsandru
La Timișoara wekeendul 11-13 octombrie a fost încărcat cu evenimente, mai
ceva ca-n anul Capitalei Culturale. Timișorenii a...
1 week ago
2 comments:
Salut,
Vorbind despre Sf Ioan Botezatorul :
ma frapeaza oamenii care vin la biserica imbracati la 4 ace, impecabil, ca niste sales-men, inchinindu-se in fata icoanei sf. Ioan, un ascet, un cersetor care avea doar o haina din par de camila pe el...Si probabil se intorc de la slujba in masini straine, sclipind de curatenie.
Sa ma ierte Dumnezeu daca ii judec pe acesti oameni dar mi se pare asa, nu stiu cum...bineinteles ca nu poti veni la biserica imbracat in zdrente.
Salut. Ai dreptate sa fii frapat, dar poate ca acei oameni "la patru ace" incearca sa copieze ceea ce vad, inainte de toate, la straiele poleite cu aur pe care le poarta - la locul de munca sau in civil - "cinstita preotime" care nu prea se imbraca in haine din par de camila si nici miere salbatica nu mananca. Pestele, nu-i asa, de la cap...:)...de fapt :(
Post a Comment