Mai e un pas

Ştefan Iordache, cel care – pe ecran – a fost „cel mai iubit dintre pământeni” (într-un film conjunctural, de la începuturile „emancipării” limbajului cinematografic din România – prin 1991) a decedat în urma unei suferinţe de leucemie galopantă, descoperită, pare-se, în februarie a.c. A plecat să-i întâlnească pe colegii săi de teatru şi film (George Constantin, Gina Patrichi, Leopoldina Bălănuţă, Ovidiu Iuliu Moldovan, Adrian Pintea etc.), repatriaţi mai devreme alături de neamul cel fără de număr al actorilor – prin arta lor – nemuritori.
La un moment dat, actorul a cochetat cu muzica uşoară şi, ceva mai recent, cu muzica de petrecere. Îmi amintesc de remarca regizorului Laurenţiu Damian – era prin 1995 – care, vorbind despre talentul actorului pus între paranteze de preocupările sale din zona divertismentului, spunea – cu o nemascată maliţie - că Iordache nu mai ţine-n mână craniul lui Hamlet, ci craniul lui Ladoşi (cântăreaţa de muzică uşoară cu care Ştefan Iordache a imprimat câteva melodii, între care şi piesa lui Dan Iagnov Mai e un pas). Din aceeaşi zonă a entertainment-ului a rămas şi remixul piesei Ce cauţi tu în viaţa mea (muzica: Henri Mălinenau), unde actorul cântă în duet cu Monica Anghel.
Spunea artistul în ultimul interviu (iulie 2008): „Nu mai vreau să trăncănesc. La ce foloseşte? Sînt mîhnit. Nici vehement şi nici supărat. Mîhnit. Vorbim cu toţii în vînt, pentru că nimic nu se schimbă. Aleg să nu mă mai implic în societate. O fac pentru prima şi ultima oară. Ceea ce trăim este o telenovelă. Dar nici sensul peiorativ al ideii de telenovelă nu mai este suficient pentru ce trăim. E o manea. De prost gust. Decît să vorbesc fără rost, nu-i mai bine să mă uit la salcia asta?”

May he rest in peace.