(Ne)fan de Ştefan

Pe Ştefan Iordache l-am revăzut de curând în Bună seara, Irina şi în Concurs. Juca acolo – foarte convingător – un marinar de curse lungi şi, respectiv, un fel de securist al grupului, un spion şi un cinic. N-am fost niciodată un fan al său, însă – mai ales acum – îl asociez cu generaţiile de aur ale teatrului românesc (anii 60-70-80), cu filme şi spectacole de teatru ce nu se pot uita. Poate primul film în care l-am văzut e Ediţie specială (1978). Tot pe atunci juca un rol episodic (de oportunist politic) în Doctorul Poenaru. Prin 1980 l-am văzut în Bietul Ioanide – juca un „pozitiv”, comunistul Butoescu, unul din personajele cele mai contrafăcute. În Pruncul, petrolul şi ardelenii era un „negativ” – un afacerist fără scrupule, care, deşi însurat, era atras mai mult de unul din pistolarii săi - Colins (Dragoş Pâslaru), cel cu cerceluş în ureche, devansând moda cerceilor în ureche la bărbaţi. În 1990, când au scos de sub obroc filmul lui Pintilie (De ce trag clopotele, Mitică), l-am văzut în rolul lui Mitică. Prin 1984 juca un gambler în Glissando (inspirat din nuvela lui Cezar Petrescu, Omul din vis). Prin 1985 era doctorul din Ciuleandra şi cam tot pe-atunci avea să-şi găsească fericirea alături de Ecaterina Nazare în Clipa de răgaz. În 1988 juca (alături de Maia Morgenstern, Adrian Pintea, Gheorghe Visu) în Cei care plătesc cu viaţa (adaptare liberă după Jocul ielelor, Patul lui Procust şi alte scrieri de Camil Petrescu, admirabil filmată de Vlad Păunescu). Era Sineşti. Dan Piţa avea să-l distribuie în câteva din filmele din perioada tăvălugului său artistic (post Pas în doi): Noiembrie, ultimul bal, Hotel de lux, Omul zilei, Eu sunt Adam. În fine, rolul său antologic (după 1990) pour moi rămâne Victor Petrini din Cel mai iubit dintre pământeni. În teatru l-am văzut doar în Amurgul burghez (montat de Dan Piţa la Teatrul Mic, în 1987) şi în Nişte ţărani (adaptarea Cătălinei Buzoianu după romanul lui Dinu Săraru).

Presa de ieri scrie despre internarea lui Ştefan Iordache în spital, niciun cuvânt despre suferinţa sa. Discreţie totală asupra diagnosticului. La fel ca în cazul lui Adrian Pintea sau al lui Florian Pittiş (pe care nu i-am simpatizat în mod special), am primit cu mare tristeţe vestea despre starea de sănătate a lui Ştefan Iordache.