Meeting Astrid

Azi am avut doi candidaţi la examenul de corigenţă. L-au promovat, amândoi, datorită iconomiei (toleranţei, celemenţei) pe care se impune s-o folosim în şcoala românească. Îmi amintesc de săptămâna petrecută în Albion (la Plymouth) exact acum un an. Rigurozitatea de ceasornicar elveţian din acea şcoală, punctualitatea, organizarea aproape desăvârşită a timpului de predare, disciplina etc. mi-au dat încredere şi forţă. Nu ştiu cât din această imagine-model am reuşit să aplic aici, în România, dat fiind contextul local (organizarea osificată, lentoarea cu care se execută sarcinile, absenţa motivaţiei - inclusiv materiale - şi lipsa unor norme comune de evaluare în învăţământul românesc)...Mi-e teamă că m-am lăsat asuprit de vremi prematur. Fiecare început nou de an şcolar însă aduce iluzia unei schimbări şi e prilej de noi îmbunătăţiri.
După-amiaza am fost s-o luăm în primire pe (aşa îmi place s-o alint de-acum pe doamna Astra) Astrid. Preluarea propriu-zisă a făcut-o Raluca’s father, iar prezentarea accesoriilor şi a desuurilor ei ne-a amintit brusc de episodul joy ride în care Nea Mărin miliardar (Amza Pellea) face cunoştinţă cu un Buik sofisticat (acelaşi pe care îl plimbau Ion Dichiseanu şi Dan Nuţu în Suta de lei, despre care se spune că a aparţinut fiicei lui Gheorghiu-Dej?) pe litoral şi nu pricepe lipsa pedalelor, rostul volanului mobil („mă oameni buni, ce-i ăsta mă, mobil sau automobil?”) şi al „acoperişului” care – spre marea lui stupoare - se ridică...Un fel de nea Mărin derutat sunt şi eu acum, până o să mă obişnuiesc cu tehnologia lui Astrid...