Somewhere in time

Există – pentru cei mai mulţi necunoscută – o comoară de mare preţ ascunsă în spatele numelor mici. Haina nu întotdeauna îl face pe om. Appearances can be deceiving. Complexul Cinderella never dies, Caragiale e evergreen: „Dacă uneori un nume mare poate salva o minciună, un nume mic poate compromite un adevăr”. Importanţa factorului PR: Spielberg & comp. vs. Tarkovski, Sergiu Nicolaescu & comp. vs. Mircea Săucan, creştinismul apusean (în varianta sa papistă sau sola Scriptura) vs. creştinismul răsăritean, Leonardo & comp. vs. Rubliov, Michelangelo vs. Brâncuşi etc. Cândva (cu nu mult timp în urmă) puteam spune, de aici din Românica: fruit & vegetables din Apus, tratate cu chimicale, arătoase şi fără gust vs. roadele noastre imperfecte estetic, dar întotdeauna delicioase şi naturale; muzica „lor” vs. doinele şi cântările noastre. Azi, fructele şi legumele noastre au ajuns ca ale „lor”, iar cântările noastre trebuie să fie musai cu sound turcesc sau house.
Dar, cine ştie, poate că – somewhere in time – oamenii vor trăi un timp al cernerii valorilor, al deosebirii grâului de neghină. Este, până una-alta, timpul subiectiv în care evadează fiecare cum poate, măcar atunci când oboseşte să slujească „duhului acestei lumi”. Poate unele din nestematele de frumos şi adevăr peste care azi şade, în strat gros, praful uitării, vor fi aduse cândva la lumină. Poate că vine o zi când se va găsi un loc şi pentru gîndul pur ce acum se stinge sub blestem, pentru cinstirea ce-i acum împărtită grosolan, pentru desăvârşirea frântă de urgie, pentru orice sublim elan,a zi îngenunchiat. Asta spera Shakespeare cu 500 de ani în urmă, când îşi vărsa amarul în admirabilul său Sonet 66. Asta mai speră unii din noi care n-au obosit – încă – să-l urmeze pe Cavalerul Tristei Figuri.