Reaprindeţi candela

Zona patriotismului este un spaţiu foarte delicat. Nu mult îţi trebuie să aluneci ireversibil pe uleiul patriotismului demagocic. Jurnalul naţional îi comemorează (cu un CD şi un supliment de ziar) pe muzicienii români, patrioţi de dincolo de Prut: Ion & Doina Aldea Teodorovici, dispăruţi într-un accident de maşină, pe 29 octombrie 1992. Legătura lor cu figuri odioase ale patrioţilor de serviciu (înainte şi după 1989) îmi dă, trebuie să recunosc, frisoane. Totuşi, să recunosc: versurile lui Grigore Vieru mai întâi – încă dinainte de 1989, în volumul ilustrat de Sabin Bălaşa – şi apoi vocea, interpretarea şi muzica soţilor Teodorovici au mişcat în mine acel basorelief – care se cuvine, cred eu, să rămână ascuns în suflet şi deloc afişat ostentativ ori triumfalist – numit homesickness.

Doi mari duşmani au avut (şi mai au) cântecele lor: Reaprindeţi candela, Eminescu, Răsai etc. Mai întâi ar fi cei care nu voiau să-i lase (pe ei, pe basarabeni) „în legea lor”, cei care nu priveau cu ochi buni lupta lor pentru scrierea cu caractere latine, pentru emancipare naţională etc. Mai recent ar fi valurile de indiferenţă (care curg, curg şi nu se mai opresc) ale celor tineri şi mai puţin tineri (dar şi unii şi alţii under massive brainwashing) faţă de universul de candoare pe care ei (împreună cu autorul versurilor) l-au construit. Vasăzică, pe de o parte ar fi cei care – manipulaţi sau manipulatori – privesc spre Răsărit, spre Moscova, spre ursul sovietic, iar pe de alta ar fi ceilalţi, „progresiştii”, „globaliştii”, pro-occidentalii şi pro-europenii care – cu un elan demn de o cauză mai bună – rad tot ce nu le convine şi nu înţeleg din patrimoniul acestui pământ şi nu vor să ştie decât şi numai de ceea ce are „priză la realitate”, de ceea ce este relevant din punctul de vedere al profitului material, al ideologiei hedonist-mercantile actuale.

Reaprindeţi candela
Lyrics by Grigore Vieru

Reaprindeţi candela-n căscioare
Lângă busuiocul cel mereu—
Degerat la mâni si la picioare
Se întoarce-acasă Dumnezeu.

Doamne, Cel din slăvile creştine
Ce păcate oare-ai săvârşit
Că te-au dus acolo si pe Tine
În Siberii fără de sfârşit?!

Toate le ierţi,
Doamne de sus,
Cu blândeţe măreaţă
Chiar şi pe cei care te-au dus
În Siberii de gheaţă

Frigul ninge şi pustiul plouă
Degerată-mi este inima
Doamne, bine nu ne-a fost nici nouă
Fără sfatul şi lumina Ta

Doamne, intră şi-n a mea chilie
Si-amândoi, răniţi şi îngheţaţi
Să ne încălzim cu bucurie
Unul lângă altul ca doi fraţi.

Toate le ierţi,
Doamne de sus,
Cu blândeţe măreaţă
Chiar şi pe cei care te-au dus
În Siberii de gheaţă.