Pas în doi propune, e drept, această paralelă (a kind of loose reference) cu binecunoscutele personaje biblice. Este un film – ambiguu şi tulburător - despre prietenie, despre dorinţa aprigă – dar şi teama paralizantă - de a forma un cuplu, despre încercările dintr-o prietenie şi dintr-o căsnicie (filmul se chema, în perioada de lucru, Nefamiliştii). Despre – în fine – a fi dintr-o bucată şi „ţăran” (curat sufleteşte) pe dinăuntru (dar a te întemeia astfel şi a-ţi găsi rostul în viaţă) şi a fi prefăcut, sofisticat, „intelectual” (risipindu-te şi zdrobindu-te astfel). Este, nu mai puţin, filmul unei uzine din România anilor 80, când libertatea de exprimare (vezi coşmarul personajului Ghiţă, vezi mărturisirile sale de sub duş – secvenţe cenzurate înainte de 1989) era ca şi inexistentă, iar oportuniştii – vezi personajul magazionerului Iulian - făceau (atunci ca întotdeauna) carieră. Filmul lui Piţa mai propune o muzică de o gravitate copleşitoare (dar şi – în secvenţa discotecii - de o frenezie electrizantă), scrisă şi interpretată la synthesizer de Adrian Enescu, căreia îi sunt suprapuse câteva citate muzicale din oratoriul Creaţiunea de Joseph Haydn. Imaginea lui Marian Stanciu este mereu surprinzătoare: unghiuri de filmare insolite, filtre de imagine, lentile deformatoare etc. provoacă spectatorul să descifreze starea şi nuanţele fiecărui cadru. Secvenţa de la final este apoteotică. Personajul (prăbuşit şi învins de propria nehotărâre) este scăldat de lumina formată din luminiţele aflate deasupra fiecărei uşi, pe un întunecat hol de cămin de nefamilişti. Ceea ce se vede este ca un ocrotitor înger de lumină în formă de cruce şi, în centrul lui, personajul îngenunchiat de neputinţa de a alege o cale în dragoste.
BIEFF 2024: Cinema-ul a murit, traiasca cinema-ul
-
consemnat de Luiza Alecsandru
La Timișoara wekeendul 11-13 octombrie a fost încărcat cu evenimente, mai
ceva ca-n anul Capitalei Culturale. Timișorenii a...
1 week ago
2 comments:
Tinem pumnii pentru prezentare :)
Destul de diferite filmele - zic eu acum, cu toate ca nu am vazut decit Ostrovul.
Sper sa le placa si "Pas in doi"
Diferite, zici tu. Eu zic: like chalk and cheese :)
Celor fara prejudecati, celor care iubesc FILMUL si POEZIA le va place sigur.
Post a Comment