Un zâmbet pentru mai târziu

Ieri a fost zi de grevă – parţială - în Învăţământ. Cu vreo patru elevi (care s-au sinchisit să rămână la şcoală) am revăzut – pe you tube – The City Lights. Azi elevii s-au întors la ore. Mascarada grevei continuă. Peste câteva zile se va hotărî declanşarea unei greve generale în cazul în care nu se măresc salariile profesorilor aşa cum a promis un preşedinte oportunist...Recitesc dialogurile de la Ciocărlii pe sârmă (Jiri Menzel, 1969) - prilej să-mi amintesc de tabu-urile din societatea socialistă, în care era cu neputinţă de pronunţat cuvântul „grevă” fără să fii aspru pedepsit, uneori arestat, torturat etc. Cum va recepta publicul cinefil filmul lui Menzel, programat pentru joi seara? Teoretic, ar trebui să le placă. E savuros, haios, subtil, are soul. Nu are – explicit – un vector moral (moralizator) şi asta i-ar pune în încurcătură pe cei care vin la film aşa cum se duc la o predică, uitând că filmul adevărat transcende ideologiile.
Azi în ziarul Adevărul ­(ediţia de Vest) apare un articol despre Theodor: Băiatul cu auz absolut. Sigur, stilul jurnalistic se simte, însă - chiar şi cu exagerări - rândurile apărute azi în presă surprind the core of the matter: Theodor’s unusual ability to recognize sounds, to play the piano, to calculate. Nobleţea gestului jurnalistic obligă. Iar noi ne păstrăm zâmbetul pentru mai târziu.