The butterfly effect

Un amic de-al meu îmi vesteşte că vede enorm şi simte monstuos pentru că, zice el, iubeşte. Şi, cum e şi firesc pentru el, realitatea devine suprarealitate. Pojarul iubirii amestecă logica lucrurilor, proporţiile sunt în inflaţie şi ai sentimentul că zbori, fără să fi apelat la ajutorul compuşilor etilici. Totul pare minunat, totul bun, totul curat fiindcă – aşa cum Florin Bogardo (feat Stela Enache) punea pe note, cândva, aceste gânduri în Azi e rândul meu – orişicât trăieşti, om începi să te numeşti doar din ziua când iubeşti. Pulsul amicului meu pare şi el să scrie – ascultând de o nevăzută voce – versuri. Once a caterpillar, now a butterfly, fiecare om, atunci când e hooked - devine poet:

ard ca un cuptor pe dinăuntru,

o topitorie de fier, de oţel, de aramă e-n mine

pot topi un gheţar cât ai zice

peşte sau Woaaaah sau Haaaai măăăă

un pojar hoinar îmi umblă prin vine

ca un general învins

poţi fierbe pe şoldurile mele

cafeaua de dimineaţă a iluziei

- cu mare băgare de seamă, însă,

căci poate da în clocot când nu te aştepţi,

cât ai clipi din ochi, din geană sau sprânceană -

poţi să-ţi faci liniştită omleta pe spinarea mea,

de toracele meu poţi să-ţi încălzeşti mâinile,

degerate de frigul aşteptării,

precum eschimosii de la Pol

sunt un aruncător de flăcări în carne şi oase

la cea mai mică adiere a surâsului tău

scot flăcări pe nas, pe urechi, pe gură şi pe ce se mai nimereşte

pot face scrum un raft întreg de cărţi

şi chiar Biblioteca din Alexandria

orice literă din numele tău poate declanşa un scurt circuit

în mecanismele de aprindere a plămânilor

în rotiţele bronhiilor gata să trimită,

ca pe nişte rachete nucleare,

flăcările de fix 451 grade Fahrenheit

icoana ta, iubito, cu adevarat făcătoare de minuni este

o privesc şi nu mă mai satur

izvor de apă sărată este

însetez cu cât o privesc mai mult

magnetismul ochilor tăi limpezi

îmi dă o ciudată ameţeală de Balloo,

moş-martinul hipnotizat de şarpele Kaa

trussssssst in meee

jusssssst in me

close your eyesssss,

trussssst in meeeeee

iar eu, iubito,

uit pe loc şi de mere, şi de reptile, şi de Dalile, şi de surâsul Evei

acela veşnic misterios

şi de dialogul ei de taină cu târâtoarea Kaa

atunci când n-a auzit nimeni,

nici Dumnezeu chiar,

ce anume i-a şoptit, chiar înainte de cădere, la ureche

în acea secundă ieşită din timp şi istorie

pot carboniza un întreg oraş cu fiecare respiraţie a mea

pot preface în scrum tot ce ating,

cu laserul privirii mele pot sa pârjolesc întreg pământul

şi chiar întreg universul

şi totuşi am o bolnavă nevoie de carnea privirii tale,

de clinchetul decibelilor tăi,

de suprafaţa velină a sentimentelor tale

peste care n-a călcat niciodată talpa îndoielii,

pentru ca toate aceste dezastre

să nu se întâmple