Sense and sensibility

Vorbeam, ieri, cu un cyber friend despre gratuitatea bunătăţii şi brusc m-am gândit să-i trimit o melodie de Florin Bogardo (autorul unei muzici de o rară sensibilitate, semnatar de hit-uri ca: Cum e oare?; Să nu uităm trandafirii; Ceramică; Izvorul nopţii; Ora cântecului; Tu eşti primăvara mea; Iubirea cea mare; Ani de liceu; Balada pescăruşilor albaştri etc.), cu un text şi-un sound foarte pe subiect. Feed-back-ul n-a fost cel scontat, amicul meu invocând motivul că muzica românească a „epocii de aur” (mai puţin cântecele lui Nicu Alifantis, zice el) nu-i spune nimic frumos, că toată, la grămadă, este flawed, datată, veche, supărătoare şi stridentă. Astfel de generalizări, mărturisesc, mă dezarmează. Dar apoi îmi spun că gustul este suveran în toate până la urmă. Cât şi cum şi cu ce alege omul să se hrănească şi să se bucure din – slavă cerului – nesfârşitul tezaur al culturii omeneşti e o problemă personală, delicată, ce ţine de sensibilitatea şi axiologia fiecăruia. Şi-apoi de ce m-aş înarma? Să ce? Războiul care contează este cel nevăzut. Adversarul pe care trebuie să-l birui – aceasta e dovada supremă de sense and sensibility - se află în mine doar.
Am plecat apoi în oraş. Mă sună Adrian Enescu să-mi spună că, ultima oară când mi-a cercetat gândurile puse în vitrină pe blog, a ascultat toate melodiile lui Florin Bogardo pe care le-am adunat şi expus la secţiunea My Gramophone. Pentru o clipă am crezut că vrea să-mi spună şi el că i s-au părut expirate, depăşite, desuete. Au contraire. I-au adus – zice el – o mare bucurie şi a continuat vorbind despre compozitorul Florin Bogardo (cel prea repede uitat) doar la superlativ, deplângând uitarea aşternută acum pe creaţia acestui muzician de excepţie. Are dreptate: lumea muzicală românească (din zona pop-ului) e ocupată cu, de exemplu, reeditarea pe CD a cântărilor de la Cenaclul Flacăra. Derizoriul, ca un tsunami neiertător, face ravagii şi cultivă preferinţe pentru dantele, zaharizeală şi simplism (dacă sunt drese cu declamaţii patriotarde, cu atât mai bine, garnitura e completă). Istoria se repetă de mii de ani. Nimic nou sub soare.
Poate că vreodată se va împlini ceea ce Florin Bogardo cântă în piesa Ceramică, devenită azi istorie:

...în anul 4000, cercetătorii care vor veni

îşi vor aminti şi de mine, spunând aşa, ca o indicaţie,

c-am existat pe la mijlocul secolului XX,

cu aproximaţie...