Azi în toată ţara

Mai auzi pe câte cineva zicând (cu trufie): „Neam de neamul meu n-a făcut şi n-a dres cutare şi cutare lucru...”, apărându-şi astfel „puritatea” familiei, neamului etc.
Am fost aseară, invitaţi de Sergiu Jereb (mai tânărul meu amic, student în primul an la canto), la un concert de colinde susţinut la Filarmonică. Credeam că vor fi doar colinde tradiţionale româneşti, în genul celor interpretate cu măiestrie de Corul Madrigal. Interpretate cu măiestrie au fost, e drept, însă programul (parte a serilor de „muzică sacră”, în desfăşurare zilele acestea) s-a dovedit a fi „ecumenic” şi a cuprins şi colinde cântate de câteva alte coruri ale bisericilor „reformate” şi „para-reformate”. Sound-ul lor venea din muzica gospel şi din refrene de muzică bisericească apuseană (romano-catolică).
Deunăzi, am discutat pe mess cu un amic despre una-alta, şi la un moment dat zice, patetic: „...mă îngrijorez din nou de aspectul spiritual (duhovnicesc) din oraş...noi, ca neam, am rezistat datorită creştinismului pe care a trebuit să-l apărăm uneori cu arma în mână... şi încă ceva, pe deasupra: noi nu ne mântuim singuri, ne măntuim şi ca neam...noi nu ne împătăşim singuri, nu suntem singuri, suntem obligaţi să fim împreună, cu bunii şi cu răii, ca sa putem mângâia, să putem întoarce obrazul, să putem trăi după poruncă...”
Am văzut, aseară, pe scena Filarmonicii câteva din ipostazele neamului românesc. Există, desigur, multe altele. Pe lângă eşantionul „pur”, „tradiţionalist”, („fundamentalist”?), necontaminat de modernism, de pluralism etc. (la care se va fi referit amicul meu din cyberspace), mai există – ca majoritari! – şi români din toată ţara ce sunt dependenţi de shopping în mall-uri şi hypermarkets, de excursii costisitoare în străinătate, de filme exclusiv americane (sau de seriale sud-americane), de muzică dance ori de manele, de confessional TV (emisiuni gen „Iartă-mă”, „Din dragoste”, „Trădaţi în dragoste” etc.), de canale TV gen OTV sau Taraf TV, de „vedete” care sunt celebre nu pentru vreo realizare deosebită, ci doar pentru că...sunt celebre. Punct. În fine, de români care se dau în vânt după tabloide şi după tot ce e „de scandal”, după tot ceea ce nu ar aparţine, chipurile, „neamului românesc”...
Tot aseară, pe când ne îndreptam spre Filarmonică, câţiva demonstranţi cu steaguri pe care erau desenate două deşte în forma literei V, se îndreptau spre catedrala mitropolitană din centru. Încercau să atragă atenţia celor din piaţă, din cetate (care se înghesuiau la zecile de tarabe ce vindeau cu succes mititei, vin fiert, cozonaci etc.) că, în urmă cu 19 ani, în Timişoara au murit – ucişi cu bestialitate - nişte oameni. ­