Monday 5 January 2009

In between

Primesc de la AK un link spre un recent articol scris de Andrei Pleşu pentru ziarul Adevărul: „Două feluri de necredinţă. Rândurile sale pledează pentru înscrierea benignă a oamenilor „în alt ritm al timpului, altfel decât în fiecare duminică sau la câte o onomastică”. Ilustrul filosof mai surprinde, în articolul său, două extreme comportamentale „cu adevărat reprobabile” în raport cu sacrul, aşa cum se regăseşte el în Tradiţia Bisericii.
Pe de o parte, zice Pleşu, s-ar situa cei - tineri sau maturi, atei militanţi - programatic „deştepţi”, „moderni”, „cu picioarele pe pământ”animaţi de o ireligiozitate totală, „purtată cu panaş, alergică la orice menţiune a sacrului, mereu dispusă să polemizeze, să batjocorească, să stigmatizeze”. Cei care „nu se lasă prostiţi de babe demodate şi intelectuali reacţionari” şi care „ştiu cum stă treaba, pentru că n-au întrebări, iar când le au, ele nu sunt decât pretextul unor răspunsuri gata-făcute”. Pentru aceştia, religia e „un capitol închis (când, de fapt, nu l-au deschis niciodată, fie şi din pură curiozitate sau dintr-un minim scrupul intelectual), un atavism pernicios, un moft. În radicalitatea lor, inşii cu pricina sunt mereu vigilenţi: luptă! Luptă cu trecutul, cu prejudecăţile, cu icoanele, cu preoţii, cu cei care se roagă sau îşi fac cruce, cu introducerea religiei în şcoli, cu kipa evreiască şi cu baticul musulman, cu inchiziţia, cu imperialismul misionar, cu fundamentaliştii, cu bisericoşii etc. Apostoli sângeroşi ai „toleranţei”, mistici ai ştiinţei, soldaţi emotivi ai raţiunii şi ai „luminilor”, ei se cred oamenii mileniului următor, deşi abia dacă au depăşit franjurile secolului al optsprezecelea”.
Ceilalţi („a doua specie care mă indispune”) se situează la polul opus. Sunt cei al căror purtător de cuvânt este, mai recent, unul ca Dan Puric: „Apare, din când în când, la televizor şi vorbeşte patetic despre „neam”, despre „credinţa omului simplu” şi despre Iisus Hristos. Mă frapează, de fiecare dată, subtonul de impostură, falsul acestui tip de discurs, semidoctismul lui, încântat să manipuleze grandilocvent cele mai obosite locuri comune ale retoricii naţionale: noi care am suferit, noi pe care „ei” vor să ne distrugă, noi care suntem creştini de două mii de ani, noi care nu ne dăm bătuţi, noi care doinim, jelim şi învingem, noi. Totul asezonat cu câteva citate prost asimilate şi cu un fel de sfătoşenie şugubeaţă, pastişând, fără har, stilul Petre Ţuţea. Fiinţa fragedă a credinţei, umbra discretă a smereniei lipsesc cu desăvârşire din acest tip de vorbire. Vorbitorul nu „crede”. Ştie. Se ascultă pe sine cu plăcere, se pune în scenă, ridică mereu în sus un deget pedagogic, e ales de îngeri să ne dea curaj şi înţelepciune.”
Asta e, maestre. Printre cei „cu picioarele pe pământ” şi cei cu „capul în nori” trebuie să ne aşezăm cumva şi noi, cei care ne încăpăţânăm căutăm dreapta socotinţă şi ne apărăm de înşelare, sminteli şi ideologii (de dreapta sau de stânga) „fiinţa fragedă a credinţei”.

3 comments:

Anonymous said...

cand postezi un articol care dezbate niste extreme, o faci ori pentru a-i da dreptate, ori pentru a-l contesta. iar cand una din extreme este dan puric, nu se poate sa ramai echivoc, mai ales daca stii ca sorin dumitrescu il crediteaza. vreau sa spun ca simpla postare a acestui tip de discurs te obliga la o pozitie, te responsabilizeaza ca atitudine. finalul tau cu aspect de concluzie, este doar un dat din umeri (fara suparare). sunt sigur ca poti mai mult.

saskiul said...

nu stiam ca sorin dumitrescu il crediteaza pe dan puric. nu stiu ce anume si cat anume crediteaza sorin dumitrescu din discursul si atitudinea lui dan puric. in plus, andrei plesu nu pomeneste numele lui dan puric in articolul sau.
nu creditez extremele si, sincer sa fiu, nici lectiile oferite condescendent in regim de anonimat. chiar si tu, anonim fiind, poti mai mult. de exemplu sa-ti faci publica - asa cum procedez si eu - identitatea. cand te injura sau apostrofeaza cineva e bine sa stii macar pe cine sa rasplatesti cu o binecuvantare....

Anonymous said...

draga marian, nici nu-mi trece prin cap sa-mi ascund identitatea, la fel cum nu-mi trece prin cap sa fiu condescendent sau injurios. eu am raspuns doar invitatiei tale de a ma intoarce pe aceasta adresa cu observatii de fiecare data cand consider ca este cazul. imi notez, inainte de a ma da in vileag, ca ma asteptam sa fii mai putin interesat de identitatea celui care face o obiectie (subiect profitabil, zic eu - sa intelegi de ce un om de inalta tinuta morala interpreteaza atat de neasteptat pe cineva ca puric) si mai concentrat pe justetea afirmatiei sale. cand tii un blog accepti si riscul unor interpelari anonime... daca tot vorbesti de "toleranta", hai sa nu fim ca tot necajitul din tara asta, hai sa plecam inaugural de la prezumtia de nevinovatie... si daca te-am suparat, te rog mult sa ma ierti, asa cum ai facut-o mereu (chiar pentru greseli mai mari), timp de 20 de ani...