Sunday, 8 February 2009

4 granted

E formidabilă tăria de caracter a lui Costi. E uimitoare curiozitatea sa intelectuală împletită însă cu sfială şi cu o anume pudoare atunci când vine vorba de ... „tăcerea” lui Dumnezeu. Sau de „vorbirea” şi „rostirea” Sa, altfel decât prin frumuseţi naturale sau plastice. Pe care, culmea este dornic să le savureze şi să şi le imagineze, aşa cum poate. Foarte puţini văzători mai au vreme şi răbdare şi curiozitate să vizioneze filmele lui Mircea Săucan (Meandre sau 100 lei), de exemplu. Le-am vizionat deunăzi împreună cu el şi a răspuns pozitiv invitaţiei mele de a-i prezenta verbal tot ceea ce el n-a putut să vadă. Acel rest ce rămâne atunci când scazi coloana sonoră (muzica, zgomotele şi dialogurile) dintr-un film. Lângă mine aveam un om care chiar vedea sau, oricum, făcea eforturi să vadă şi să înţeleagă gramatica unei arte predominant vizuale. De aceea îl consider drept unul dintre cei mai fideli meandrişti şi un sutist redutabil – folosind terminologia adoptată chiar de regizor (în cartea Iuliei Blaga, Fantasme şi adevăruri) pentru a-şi descrie fanii celor două opusuri importante din creaţia sa. Ce să mai spun de prezenţa sa de spirit, de felul în care ştie să fie luminos el, care de atâta amar de vreme nu mai vede lumina. Dar a văzut-o până la accidentul din copilărie, când şi-a distrus vederea. După aceea a văzut tot mai slab, până nu a mai văzut deloc....Cum o fi – l-am întrebat – în cazul celor nevăzători din naştere, care nu au văzut niciodată lumina zilei, care n-au ştiut niciodată să se bucure de bogăţia formelor şi a culorilor? Cum să înţeleagă ce înseamnă culoarea albastru, sau roşu sau verde etc.? Încă o dată mi-am spus că, uneori o viaţă întreagă, luăm for granted aceste daruri de sus, deopotrivă pentru cei care se consideră credincioşi (sau dreptcredincioşi, foarte dreptcredincioşi etc.) şi pentru cei necredincioşi - whaterver the faith. Şi e păcat...
Vineri, la ieşirea lui Costi de la inter/view, am întâlnit-o pe Alina, cea care – cu 12 ani mai tânără decât el - e his soul mate. A venit să-l ia înapoi la Cluj. A doua zi i-am condus la gară, însă nădăjduim să ne revedem cu toţii aici. Să se găsească o posibilitate să rămână aici. Sigur, în Românica inerţia şi prejudecăţile sunt bloomimg – încă. În privinţa celor ce nu sunt „întregi”, mentalitatea (inclusiv la angajarea într-un loc de muncă) este, dintr-un motiv sau altul, destul de rigidă. Să sperăm însă că aplicarea principiului equal oportunities nu se va lăsa mult aşteptată pe la noi şi cei differently able îşi vor găsi mai lesne de muncă dacă, desigur, demonstrează că pot face faţă cerinţelor angajatorului. Aşa cum se întâmplă elsewhere. Deocamdată suntem la faza de aşteptare şi sperăm să primim un răspuns pozitiv, deşi – vorba lui Costi – un pas mare tot a fost făcut: angajatorii acelei firme au acceptat să-l cheme la inter/view, iar pentru ei intervievarea unui nevăzător a fost o premieră. În rest, time will tell.

2 comments:

Pildit said...

Ii tinem pumnii lui Costi!
De curiozitate, cu ce se ocupa acea firma care l-a chemat la interviu?

saskiul said...

sa zicem...business relations