Ghost village

Am fost în Nadăş - satul părintesc al bunicilor Ralucăi (pe linie paternă), din apropiere de Recaş. Locul este un fel de ghost village. Dacă la sfârşitul anilor 50 vieţuiau în jur de 500 de suflete, acum mai trăieşte acolo o singură familie. Alte câteva familii (fii şi fiice ale celor care, once upon a time, locuiseră aici) şi-au construit recent nişte cabane, iar altele sunt în construcţie. Din casele celor care şi-au luat lumea-n cap spre alte zări mai norocoase (satul, situat între dealurile Lipovei, a fost adesea inundat) n-au mai rămas decât – pe ici, pe colo – nişte moviliţe de pământ pe care au crescut copaci şi bălării. Cu ochiul liber nu se putea recunoaşte, cu exactitate, unde anume a fost casa părintească, şcoala, primăria etc. Fiind un fel de no man’s land, am ciugulit nişte mure şi prune delicioase. Decupate din decoruri tarkovskiene, cele două biserici (ortodoxă şi romano-catolică) sunt acum o ruină: fără acoperiş, ferestre şi uşi, cu doar o parte din zidurile laterale. Biserica ortodoxă, informează Wikipedia, „respecta caracteristicile stilului baroc vienez, larg răspândit în această parte a ţării”. Într-un fel, poate că e mai bine că am văzut-o fără picturile din ea (probabil tot renascentiste, realiste şi baroce). Aşa cum a rămas - doar cărămizi şi-un strat de tencuială, pe care se mai zărea o vopsea galbenă - mai păstrează un aer romantic, poetic, elegiac.

Flash-back: filmul lui Laurenţiu Damian (1991), Rămânerea. Same story: un sat care, de-a lungul anilor, se depopulează. Personajul principal: Timpul, cu graba lui nemiloasă, care ne va înghiţi cândva pe toţi.