Cross purposes

La Cebza, Pr.. Serafim a predicat despre semnificaţia crucii pentru creştinătate. Despre importanţa de a ţine aproape de Dumnezeu pentru ca să nu se răcească relaţia noastră cu el. Aşa cum se întâmplă în atâtea alte cazuri, spunea el, când indiferenţa şi nepăsarea ne depărtează - iremediabil, adesea - de rude, prieteni, cunoscuţi. Seara am mers încă o dată la Cebza, pentru vecernia şi utrenia (extended versions) de gală, datorită privegherii pentru hramul de a doua zi al mănăstirii. Mi-am luat o carte despre ţarii martiri ai Rusiei. Începusem s-o citesc acolo, în cortul-pangar (cu icoane de vânzare alese pe sprânceană, să le tot priveşti) şi m-a prins aşa tare că am sfârşit prin a mi-o cumpăra. Impresionantă familie, cutremurător destin (asumat) de martiri. Sinistre vremuri…şi n-au trecut nici măcar o sută de ani de-atunci…

Tot azi mi-am luat DVD cu Cel mai iubit dintre pământeni – o experienţă-limită povestită (în 1992) ca un foileton de tabloid. La ghiveciul de situaţii care de care mai piperate (şi deocheate) furnizat de sursa literară (cartea lui Marin Preda), regizorul (Şerban Marinescu) încălecat de producători (Ion Cristoiu şi Mihai Cârciog, pe atunci asociaţi la tabloidul de mare tiraj, Evenimentul zilei) a surprins mai cu seamă putregaiul social, jegul, infamia, ticăloşia. Doar asta prind la publicul-ţintă, nicidecum mărturia creştină, de tip „binecuvântată fii, închisoare”, din – de exemplu – Ciocărlii pe sârmă sau Căinţa. Rămân, aşadar, actorii (Ştefan Iordache, Mircea Albulescu, Gheorghe Dinică, Dorel Vişan, George Constantin, Mitică Popescu, Ion Fiscuteanu, Ştefan Bănică, Colea Răutu, Maia Morgenstern, Ileana Predescu), sonorităţile lirice ale lui Dan Ştefănică, imaginea bogată în prim-planuri a lui Călin Ghibu. Pe coperta DVD-ului scrie că, deşi a rulat în America şi Canada (ce să zic!…), filmul n-a rulat niciodată pe ecranele româneşti. Eronat! A fost, ce-i drept, difuzat mai întâi exclusiv de sălile private (deşi primul experiment de film particular românesc a fost Şobolanii roşii de Florin Codre, în 1991), însă după una an-doi producătorii au fost nevoiţi să-l difuzeze prin reţeaua naţională de săli că nu-şi scoteau banii. Cine era puşti pe atunci (ori nu s-a născut încă) nu-şi mai aminteşte ori pur şi simplu nu ştie şi ia de bună reclama pompoasă de azi. Ca în atâtea alte cazuri (infinit mai vinovate) de brainwashing…