L-am vizitat recent pe TG şi acolo aveam s-o întâlnim pe Crina (împreună cu mama ei şi mama lui Cosmin), care tocmai cobora din maşină. Ne gândim mereu la ce i s-a-ntâmplat lui Cosmin - acest tânăr simpatic pe care, de praznicul Tăierii Capului Sf. Ioan Botezătorul, l-au revendicat apele învolburate ale Mării Adriatice. Era în cea dintâi zi de concediu, într-un orăşel croat, unde practica windsurfing. Pur şi simplu nu ne vine să credem că a dispărut fără urmă. Că soţia şi fiica lui s-au întors singure acasă şi vor avea de înfruntat viaţa fără el, doar cu el în gând - aşa cum se întâmplă în finalul din Ugetsu Monogatari. Dacă noi suntem atât de bulversaţi, ce o fi oare în sufletele lor (şi ale părinţilor lui, cei după trup şi cei in law)?...De bună seamă, o jale de nedescris. Dar şi un bun prilej de (auto)cunoaştere, de testare a limitelor omeneşti, aşa cum numai suferinţa şi durerea (venite pe neaşteptate) îţi pot oferi. De fapt, nu se poate grozăvi nimeni că are „pile” ori „fir direct” la Marele Arhitect al întâmplărilor. Pentru fiecare dintre noi Neprevăzutul pregăteşte – cum se spune: când ţi-e lumea mai dragă – surprize, surprize. Numai de-am şti noi să le primim şi să le desluşim aşa cum se cuvine…Noi, cei care adesea cârtim şi ne certăm în zadar cu soarta. Ne supărăm când ne ceartă şi ni se pare că nu ne şi răsplăteşte la „adevărata noastră valoare”, pe care The Big Dude (despre care spunem, totuşi, că este omnipotent, atoatecunoscător) nu vrea (how dare he?) s-o recunoască. Dar melodia asta o cântă alţii, pe bani grei: „Valoarea mea, valoarea mea!…”
…Împăcarea cu soarta (teribilă, anevoioasă), ce duce la adevărata comuniune cu Dumnezeul ascuns din inimile noastre, nu se poate trâmbiţa decât cu riscul de a deveni ridicoli, penibili, măscărici. Rămâne aşadar o chestiune de maximă intimitate, a kind of dancing alone. Şi poate că e mai bine aşa…
No comments:
Post a Comment