Mare-i grădina...

Cândva, în euforia primelor luni post-revoluţionare, un ziar timişorean (Gazeta de Vest) publica, pe ultima pagină, un articol şocant. Într-un chenar din josul paginii scria că Gorbaciov (preşedintele de atunci al ţării care, tot atunci, se numea URSS) ar fi murit, că ţara era în haos politic şi lumea era în stare de război. Mă rog, articolul mai conţinea o serie de alte informaţii năucitoare. Vine repede la noi acasă vecina de palier (o bătrânică de vreo 70 de ani, cu un mindset puternic impregnat de ideologia proletară, deci susţinătoare a „democraţiei originale” emanate de nea Nelu) şi, tremurând toată, ne flutură foaia prin faţă. „Uitaţi ce se întâmplă! E sfârşitul lumii!” După ce am citit articolul mi-am pus întrebarea: Dacă într-adevăr aşa e, de ce informaţiile astea, atât de bulversante, sunt scrise cu litere de-o şchioapă şi de ce pe ultima pagină a gazetei? În secunda următoare aveam să înţeleg totul: pentru că era 1 aprilie. Dar argumentele mele n-au convins-o pe vecina noastră. Naivitatea şi nevoia imperioasă de a fi minţită (şi a minţi, la rându-i) au biruit. Aşa cum n-a convins-o (pe ea şi pe cei 85.07% dintre alegătorii tovarăşului Ilici) nici răzgândirea subită a celor din FSN, care, după ce anunţaseră că acesta nu va participa la alegerile din vara lui 1990, nu numai că şi-au afirmat deodată (când s-au văzut călare pe situaţie) voinţa fermă de a candida, însă au căutat să înlăture orice opoziţie din calea lui.

Ieri, monstruoasa coaliţie a „mogulilor” de presă a născocit un nou truc pentru a-l compromite, credeau ei, definitiv pe Marinar. În ochii cui? În ochii celor care-au moştenit mentalitatea alegătorilor din 1990 ai lui nea Nelu Cotrocelu. Şi grădina-i maaaaare, vadu-i straşnic. Vorba aia: prost nu e ăl de vinde, prost e ăl de cumpără gogoşi d-astea. Iar gogoşile sunt marfă vandabilă nu de ieri, de azi, nu din vremea lui Ceaşcă (atunci cu opoziţia faţă de politica URSS, în 1968, cu trâmbiţarea triumfalistă a naţionalismului etc.) ci de mii de ani. Sit-ul Realitatea TV este acum bombardat şi de mesaje scrise de oameni imuni încă la manipularea ordinară (in progress) din zilele acestea, nu doar de suporteri ai „mogulilor”. Pentru cine are ochi de văzut şi cap de priceput, trucajul din filmuleţul cu Băsescu (în care proaspătul câştigător al prezidenţialelor din 2004 ar molesta un copil) e cât se poate de evident, de uşor demonstrabil şi demontabil. La rândul său, situl you tube publică o groază filmuleţe în care se explică pe înţelesul oricui cum a fost trucată înregistrarea din 2004. Se vorbeşte acolo, în comentariile la acest articol-bombă (care va fi un mare fâs până la urmă), despre datoria ziariştilor de a verifica mai întâi informaţia, de a respecta normele deontologiei profesionale, de a fi imparţiali. Concluzia: „Ne duceţi cu zăhărelu’ mişeilor!!” Acum încă nu îmi dau seama dacă atitudinea descrisă mai sus (şi vrednică de toată lauda) reprezintă cu adevărat o forţă (în stare să nască un curent de opinie, să schimbe ceva în societate), sau este doar excepţia de la regulă, replica neputincioasă pe care abia mai apucă s-o rostească acela care primeşte un pumn (sau o serie de pumni) în gură.