It Happened One Night

It Happened One Night / S-a întâmplat într-o noapte, flmul lui Frank Capra din 1934, e deopotrivă un road movie şi o romantic comedy. Iar farmecul său este dat de interpreţii principali (Clark Gable şi Claudette Colbert), dar şi de replicile lor. Dialogurile lui Robert Riskin anticipează verva unui scenarist ca Neil Simon (din Barefoot in the Park şi The Good-Bye Girl).

Ellie, răsfăţata fiică a unui mogul de pe Wall Street, este îmblânzită Peter, un ziarist în căutare de senzaţional. Un drum de o noapte cu acelaşi autobuz (pe aceeaşi rută: Miami-New York) le va schimba viaţa. După multe peripeţii, urmăriri, răsturnări de situaţii etc. se va ajunge la „punctul zero”, acela pentru care – spun ei – viaţa merită să fie trăită: triumful dragostei materializat în unirea matrimonială. Din dragoste, nu din interes. Sigur, până la urmă tot la hollywoodianul (şi gratuitul, în fond) happy end se ajunge. Dar parcă – spre deosebire de multe alte producţii tributare genului facil (comedia romantică, în acest caz) - intriga întâmplării agreabile povestite de Capra este, aici, bine articulată. Iar filmul place pentru că mizează pe „sentimente umane simple, dialoguri spirituale, intimitate, lipsă de formalism şi - mai presus de orice - evitarea afectării” (Lewis Jacobs).

Aşa cum se întâmplă adesea, proiectul filmului a demarat cu suspiciune. Frank Capra nota în memoriile sale (Povestea Hollywoodului): „Nu are nimic scenariu acesta. Şi pe deasupra e şi trivial. O istorioară de autobuz. N-are suspense, n-are sentiment, n-are farmec. În schimb are un titlu interminabil, nici n-o să încapă pe frontonul cinematografelor. Filmările sunt numai în exterior şi iarna e aproape. Mai bine ne lăsăm păgubaşi.” Început fără tragere de inimă, S-a întâmplat într-o noapte a fost răsplătit în 1935 cu cinci premii Oscar: film, interpretare masculină şi feminină, scenariu şi regie.

Demersul lui Capra este, desigur, un tribut adus „visului american” şi ideologiei care promovează „jumătatea plină a paharului”, într-o vreme când demontarea lor nu începuse încă. Nu peste multă vreme însă, regizorul avea să se dedice exclusiv televiziunii. „Comedia, afirma el în anii 50, nu mai e la ordinea zilei. Moda sexualităţii, a violenţei, a delincvenţei fusese impusă din raţiuni economice.” Pentru spectatorii din vremea Marii Depresiuni americane (1929–1941), reţeta propusă de Capra a mers la sigur.