Noiembrie, ultimul bal?

Prinşi cu asupra de măsură de filmele documentare pe care le vizionăm / traducem zilele acestea pentru Documfest ediţia a II-a, am renunţat – între altele – să mai mergem la concerte. Documentarele vizionate (toate care au intrat în finală au ca temă revoluţia anticomunistă din Europa de Est) m-au dus cu gândul înapoi în 1989. Incredibil, dar adevărat: am trecut pe aceleaşi străzi şi eu, în acel decembrie sângeros, am văzut cu ochii mei primele cordoane de soldaţi lângă Hotelul Continental (pe unde trec adesea) prin a căror baricadă n-am mai putut să trec…Parcă niciodată ca acum nu m-au mai înfiorat acele amintiri din 17 decembrie 1989. Când mulţimea începea să fiarbă eu încercam să găsesc un drum spre casă (trebuia să traversez oraşul). Am văzut atunci, din zona Parcului Central, magazinele de blănuri (de lângă cinema Timiş) în flăcări - se întunecase şi flăcările se distingeau uşor în noapte. Apoi plecarea spre gară, căci trebuia să iau trenul înapoi spre compania mea de la ATS (eram „militar în termen”) din unitatea aflată la circa 100km distanţă de urbea mea…Ciudat cum jubileul acestui an mi-a răscolit amintirile acestea din ultimele zile de dictatură, că despre asta este vorba. În noiembrie 1989 fusese ultimul bal (al XIV-lea congres PCR) pentru „odioşii” care – nici măcar n-au visat, poate – urma să fie executaţi prin împuşcare câteva zile mai târziu…

P.S. Un cotidian scoate, azi, un supliment cu DVD. Filmul ales, unul din zecile de filme româneşti (în jur de o sută, aş spune) ce merită incluse în categoria „filme de neuitat”, este … Noiembrie, ultimul bal (Dan Piţa, 1988). Pentru că, da, pe 6 decembrie 2009, o parte din românii care n-au fugit din ţară şi o parte din românii care trăiesc elsewhere vor alege – zic unii – între „prostie” şi „obrăznicie”. Titlul - parte integrală din campania electorală agresiv anti-Popeye (şi pro-uniunea socialist-liberală, pe care unii au numit-o „contra naturii”) a respectivului cotidian – e cu schepsis selectat. Cum ar veni, să citească poporul în ceasul al 12-lea asta: „noiembrie, ultimul bal”. Să vadă şi să-i intre-n cap. Poate-poate, (şi) acest mesaj subliminal, îi determină pe unii încă nehotărâţi să pună ştampila în chenarul tovarăşului care promite să dea de pământ cu „scandalagiul ţării”, să asigure buna înţelegere conjugală a liberalilor cu socialiştii (spre binele obştesc, desigur) şi înaintarea Româniii (sic!) pe „cele mai înalte culmi ale socialismului şi comunismului” (Aplauze prelungite, se scandează: Uraaaaa!, Uraaaaa!)…

Oricum, mă bucură apariţia săptămânală pe DVD (la preţuri accesibile) a câte unui film românesc antologic. Şcoala românească de film – chiar cred asta – merită cercetată măcar pentru acele câteva filme de referinţă pe care le are. O parte dintre ele au apărut în format digital (printre altele: O noapte furtunoasă, Proba de microfon, Cel mai iubit dintre pământeni, Două lozuri, O noapte furtunoasă, Actorul şi sălbaticii, Pădurea spânzuraţilor, Mere roşii, Moromeţii, Un om în loden, Flăcări pe comori, Pădureanca, Ştefan Luchian, Întoarcerea din iad, Undeva în Est, Priveşte înainte cu mânie) altele nădăjduiesc să apară în săptămânile / lunile viitoare. Despre acest film („o meditaţie asupra mizeriei umane, a plafonării vieţii de provincie pe care o suportă un om educat, plin de idealuri” – Dan Piţa) pot spune că a fost prima dezamăgire pe care mi-a pricinuit-o realizatorul său, care altădată fusese cu adevărat în formă: Nunta de piatră, Duhul aurului, Tănase Scatiu, Concurs, Faleze de nisip, Dreptate în lanţuri, Pas în doi…