Sunday, 20 December 2009

The Soviet Story

Celebra statuie cu cei doi muncitori, un bărbat şi o femeie, având câte o mână ridicată (iar în mâni un ciocan şi o seceră) devenise un fel de siglă pentru filmele produse în studiourile „Mosfilm”. Toate începeau cu acel cadru „cutezător” şi „revoluţionar”. Regăsim această efigie-gigant a proletariatului pe afişul unui documentar uluitor şi răscolitor: The Soviet Story (2008). Cei doi muncitori însă ne sunt prezentaţi aici pe un munte de cadavre. Este însăşi - in a nutshell - ideea filmului, dedicat celor peste 20 de milioane (bărbaţi, femei, copii) de victime nevinovate ale politicii ucigaşe a URSS.

Filmul, scris şi regizat de Edvins Snore, aduce în discuţie unul din secretele cele mai bine păzite ale istoriei secolului XX: colaborarea (filosofică, politică, militară şi organizatorică) dintre URSS şi Germania nazistă. Că Stalin şi Hitler nu au fost atât de diferiţi o demonstrează argumentele acordurilor scrise (şi de întâlniri oficiale păstrate în imaginile de arhivă) dintre cele două puteri întru exterminare în masă (pe criterii rasiale ori/şi sociale). Cei mai surprinşi (dar şi mai scandalizaţi) de acest îndrăzneţ proiect cinematografic se vor arăta simpatizanţii lui Lenin şi Stalin, ai socialismului şi ai URSS.

Acest documentar istoric duce mai departe (explicând şi argumentând cu imagini inedite şi adesea şocante) cuvintele lui Alexander Soljeniţân de la începutul anilor 60. Fostul locuitor al Gulag-ului se adresa şi el gânditorilor de stânga ai Occidentului (care nu au cunoscut niciodată pe pielea lor „fericirea” de a trăi într-un regim totalitar) şi nostalgicilor comunişti. Scepticismul său faţă de pregătirea Europei de a înţelege the naked truth referitor la „colosul de la Răsărit” devenise proverbial: „Până când nu va fi zekuit ea însăşi, Europa nu va crede.” De ce? Pentru că a crezut în revistele sovietice de propagandă cu hârtie lucioasă şi, adaugă el, „altceva nu-i poţi băga în tărtăcuţă”. Un singur lucru o va putea convinge: experienţa first hand a „zekuirii” (prizonieratul din Gulag), umilinţele şi brutalitatea din timpul interogatoriilor resimţite pe propria piele: „Doar atunci veţi înţelege, numaidecât, când veţi auzi: „Mâinile la spate!” şi veţi călca voi înşivă pe pământul Arhipelagului nostru.”

Acel best kept secret pe care ni-l dezvăluie The Soviet Story fusese enunţat tot de Soljeniţân, în al său Arhipelag Gulag: „Hitler era un învăţăcel, dar a avut mult noroc: abatoarele lui au fost mult popularizate, au devenit faimoase, ale noastre însă nu interesează pe nimeni.” De aceea, nu întâmplător, svastica nazistă este considerată azi o glumă nesărată şi provoacă fiori de spaimă, în timp ce simbolurile sovietice nu sunt percepute aşa.

Nu interesează, ne spune filmul lui Snore, pentru că Europa are încă nevoie de resursele naturale ale Rusiei. Şi deocamdată nu este oportună defăimarea publică a tuturor atrocităţilor săvârşite de URSS. Încă trebuie să se ştie doar de acţiunile criminale ale naziştilor, în timp ce exterminările în masă, foametea provocată de Stalin în 1932-1933 (când au murit peste 7 milioane de ucraineni), torturile, experimentele biologice pe deţinuţi încă în viaţă etc. aşteaptă vremuri mai bune pentru a fi demascate în mass media. Asta în vreme ce politica oficială a Rusiei de azi se desfăşoară sub sloganul: „Cea mai mare catastrofă a secolului XX a fost destrămarea URSS!”


11 comments:

the unholy two said...

imi poti da un link catre o subtitrare, in film sunt cateva fragmente in rusa pe care nu le inteleg

Bogdan said...

Tulburător documentarul. Dar mai tulburătoar este momentul când nu mai ai de a face cu un film de ficţiune, ci îţi dai seama că ce ai în faţa ochilor sunt imagini de arhivă.

saskiul said...

am si eu doar subtitrarea lipita pe film.

saskiul said...

@ Bogdan:
Asa e: documentarul acesta este foarte tulburator si cumplit de adevarat...

richie said...

Am auzit si eu de el chiar ma gandeam sa-l caut. Acum m-am convins..

richie said...

L-am vazut. Cu adevarat tulburator, in special finalul cu situatia actuala.. om vedea cu timpul..

Subtitrari in romana: http://www2.titrari.ro/index.php?page=cautare&z1=0&z2=soviet&z3=1&z4=1

saskiul said...

Asa mi s-a parut si mie. Intr-adevar, only time will tell.

Bogdan said...

Cu toate astea, cred că îşi pierde avântul. A pleca de la a arăta o sumedenie de imagini de arhivă menite a avea doar un impact de "senzaţional" pentru a demonstra anume aspecte geopolitice reale, care sunt cunoscute astăzi de orice om cu scaun la cap - şi anume că Europa depinde economic şi militar de Rusia, cred că este puţin cam forţat. Documentarul a fost finanţat, aşa cum este menţionat şi în generic, de Comisia Europeană şi scris şi regizat de un om care vine dintr-o ţară care cu adevărat a simţit respiraţia rece în ceafă a sovieticilor şi neo-. A fost un fel de... dacă nu avem cojones să avem o politică fixată în piuneze - în termenii unei atitudini tranşante - măcar să punem un baltic să facă un documentar. Cred că este pentru prima oară când prefer un film de pură ficţiune - cum este "Katyn" unui documentar argumentat istoric.

Oamenii întinşi şi muribunzi din arhivele video nu pot fi şterşi cu buretele. Deci argumentarea se susţine. Însă sunt câteva momente unde regizorul exagerează şi manipulează prin montaj. Exemplu: există un moment, spre final, dacă nu mă înşel, în care se spune că Europa nu are curaj să se opună Rusiei şi face tot felul de compromisuri (stă cu duşmanul la masă) - simultan, pe ecran avem un cadru în care are loc o paradă militară din perioadă sovietică târzie, pentru ca apoi, să avem un cadru cu Jacques Chirac stând alături de lideri probabil ruşi părând a privi către acea paradă militară. Cele două cadre sunt din filme diferite, şi cu toate astea, învecinarea induce ideea că este vorba de acelaşi eveniment.

saskiul said...

Corect si pertinent ce scrii. Dar fara manipulare (de o forma sau alta) nu prea exista arta. Regizorul te impinge, e drept, spre un "sens", spre o "idee". E o forma de "invaluire", de "imbrobodire". Conteaza daca filmul rezista sau nu, daca trece de linie sau ramane sub linie. Ori acest documentar, in ciuda acelei jonglari cu imaginile despre care scrii (or mai fi si altele asemenea) spune un adevar pe care urechile multora inca nu vor (si nu sunt pregatite) sa-l auda. THAT is the point, nu?

Bogdan said...

Filmul trece evident de linie pentru că sunt lucruri care nu pot fi contestate. Dacă observam nişte inadvertenţe, eu nu le integram în genul ăla de manipulare pe care orice produs cinematografic şi-l asumă intrinsec ci observam că de fapt, nu este nevoie să faci "efortul" de a pune cap la cap nişte elemente fără de care oricum, ideea purcede pe mai departe. :)

Sper că nu am "sărit" calul.

saskiul said...

Stai linistit, nu ai sarit calul. We're on the same side ;)