Am remarcat-o încă de la sfârşitul anilor 70. Juca şi cânta (alături de Violeta Andrei şi Rodica Popescu-Bitănescu) în Eu, tu şi Ovidiu – blockbuster-ul meu de suflet în 1978, văzut şi răsvăzut până – literalmente – la refuz. Apoi a apărut – alături de Ion Caramitru - în Iarba verde de acasă. O vedeam pe coperţile revistei Cinema (alături de Gabriel Oseciuc, Nicolae Iliescu). În Rămân cu tine juca rolul principal: o ţărancă emancipată, sedusă de mirajul oraşului, ia ţeapă şi se-ntoarce spăşită la bărbatul pe care l-a părăsit (Florin Zamfirescu) şi care – după o scărmăneală zdravănă – o iartă. A mai fost un fel de spioană în policier-ul Calculatorul mărturiseşte şi, tot pe la mijlocul anilor 80 a mai apărut la TV în Hangiţa (după Carlo Goldoni). Puţin înainte de Revoluţie aveam s-o revăd – tot ca hangiţă - în Hanul dintre dealuri (la care, mărturisesc, m-am dus pentru muzica lui Adrian Enescu). După 1990, emblematice sunt rolurile pe care le-a făcut în filmele Moartea domnului Lăzărescu, Hârtia va fi albastră, Adio Europa!.
Am întâlnit-o pe Dana Dogaru pe holul ASE-ului bucureştean, la sfârşit de octombrie 2009. Venise, ca şi noi, să-l revadă pe Monah. Gruşenka şi Alioşa s-au reîntâlnit după aproape 30 de ani de la premiera spectacolului regizat de Dan Micu la Teatrul Nottara. Azi a venit dumneaei la noi în urbe cu spectacolul Cafeneaua, alături de Emilia Popescu şi Horaţiu Mălăele. Vorbisem într-una din zilele trecute la telefon şi ne-a invitat s-o vedem. Aşa că ne-am dus, deşi – tot împreună cu Raluca şi tot la TNT – mai văzusem spectacolul în 1997. Ne-a vorbit încă o dată despre bucuria şi emoţia cu care a revăzut înregistrarea Karamazovilor (pe care, prin AE, i-am dăruit-o, aşa cum o primisem de la Monah). Are toate motivele să spună că în ziua de azi nu se mai pot face astfel de spectacole: 4 ½ ore de recital actoricesc pe libret dostoievskian. În această Cafenea cu parfum cehovian, nişte loseri care visează, trădează, iartă, mint şi se mint. Se înjură mult (pentru gustul meu) în spectacolul regizat de Mălăele. Publicul râde, replicile sunt savuroase. Şi totuşi, „firescul de pe stradă”, cuvântul lăsat în voia lui, sudalma devenită exprimare firească şi reflex s-au mutat parcă prea uşor pe scenă.
I-am văzut, astăzi, in the flesh, pe cei care îi jucau – cu 30 de ani în urmă - pe Gruşenka şi pe Smerdeakov în memorabila adaptare după Fraţii Karamazov. Cel care, în chip nevăzut, a lucrat la această întâlnire, este tot un fost Karamazov: actorul care l-a interpretat pe Alioşa, devenit între timp un pustnic monah full time, şi care – salvându-se pe sine şi schimbând destinele multora în jurul său – a ales să joace, ca un adevărat drumeţ în calea lupilor, în piesa Mântuirii sale.
No comments:
Post a Comment