Ex libris

Ieri am fost vizitaţi de un comis-voiajor în fustă. Simpatica doamnă a venit cu un aparat de măsură a „spurcăciunilor” din apa potabilă pe care o bem. Rezultatul e alarmant: peste 500 de unităţi, faţă de numai 28 de unităţi care au ieşit la testarea apei filtrate aduse de ea. După ce a plecat am privit îndelung cele două pahare în care se afla apă testată: într-unul stratul de depuneri era negru (probabil era apa de la pompă), într-altul era roşiatic (probabil apa de la robinet). Dar am stat şi am cugetat aşa: nu este oare un moft – unul din multele care împodobesc (sau împestriţează) viaţa omului modern - folosirea acestui filtru (destul de costisitor), ca mijloc de precauţie şi de păzire contra feluritelor impurităţi din apa pe care o consumăm? Ciudat, după ce testul apei pe care-o consumăm ne-a arătat stratul de „mâl” pe care – fără să ştim, sau fără să ne pese – îl îngurgităm „la pachet” împreună cu raţia zilnică de H2O, şi mie şi Ralucăi ne-a cam trecut pofta de a mai bea apă…o vreme. După câteva ceasuri, a doua zi, autosugestia a încetat şi ne-am hotărât să bem o vreme apă îmbuteliată…

P.S. Mircea Cărtărescu, în ultimul său editorial, constată – dacă mai era nevoie – că „lumea cărţii se scufundă”. În trecutul comunist, „poziţia literaturii în viaţa oamenilor era una centrală, chiar şi dacă omul de rând nu citea mai mult decât cel de azi: el ştia însă cât de importanţi sunt cei ce modelează limba unui popor: scriitorii.” Atunci, ante-1989, „cărţile au avut o importanţă mult mai mare în viaţa oamenilor. Erau singurul mijloc de „entertainment” cotidian, ieftin şi la-ndemână, în condiţiile în care televiziunea era impracticabilă, filmele erau puţine şi proaste, lumea de un cenuşiu exasperant.” Ce mai zice Cărtărescu? Pentru că „nu prea se publicau nici cărţi de consum, poliţiste, umoristice sau de aventuri, oamenii consumau clasici: râdeau cu Don Quijote şi plângeau cu Anna Karenina.” Concluzia: „Te apucă o jale veselă când te gândeşti: românii au fost condamnaţi, timp de patruzeci de ani, să citească numai capodopere, iar azi, când au libertatea de a alege, nu doar că nu le mai citesc, dar nu mai citesc nimic, nici măcar cărţi de consum.” E clar, noua paradigmă „post-modernă” – căreia, culmea ironiei, îi este şi Cărtărescu slujbaş credincios - se naşte, dacă nu cumva îşi trăieşte deja veacul. Pentru cei care au refuzat „rinocerizarea” e de neînţeles. What’s next?