Prima seară de week-end am petrecut-o în trei, ascultând muzică de Chopin (Vals în la minor, op. 34, arr.: Sorin Petrescu; Poloneza în la bemol major, op. 53 pentru pian şi orchestră, arr.: Sorin Petrescu; Andante spianato şi Marea Poloneză pentru pian şi orchestră, op. 22; Poloneza în do minor op. 40 nr. 2, orchestraţie: J. F. Diethe; Nocturna în mi bemol major op. 9 nr. 2, arr.: Radu Popa şi Glazunov (Suita „Chopiniana”, op. 46). Sala, aproape plină. Pianistul Sorin Petrescu, de obicei îmbrăcat gen smart casual, era la frac. De fiecare dată mă bucur când aud muzică live – ceva din spiritul compozitorilor care nu mai sunt e, iată, viu. O orchestră întreagă se nevoieşte să aducă la viaţă visul pus pe note de un compozitor, cu două sute de ani în urmă.
Puţin înainte de începerea concertului ne-am plimbat pe corso. E plin zilele astea de gherete care comercializează tot felul de obiecte decorative (multe din ele religioase - predominant creştine, totuşi). Care de care mai kitsch-oase, dar cui îi pasă? Mă uitam la Hristoşii ţipători, la Fecioarele în culori de papagal, cu raze în rogvaiv emanându-le din inimi, la poleiala aurie (necanonică) din reprezentările iconografice înecate în eresuri. Câteva minute mai târziu aveam să întâlnesc, în sala de concert, un amic de la care aflu un adevăr reciclat: nu importă reprezentările religioase dintr-o biserică. Doar nu te duci la muzeu, ci să te rogi…
No comments:
Post a Comment