Ieri am fost la oratoriul Matthäuspassion de J.S. Bach. Public destul de numeros, deşi nu era vineri - ziua rezervată „orchestrei mari”. … Şi când te gândeşti că au fost ani în care astfel de lucrări („mistice”, „burgheze”, „reacţionare” etc.) erau total interzise în repertorii… Abia „vântul schimbării” din iarna lui 1989 a readus, în filarmonicile şi sălile de concert din România, muzica religioasă. Mă rog, muzica de inspiraţie religioasă (creştină, stricto sensu), care acum este o voce într-o polifonie de sirene. Încă şi încă o dată mi-am spus că sunt prieten cu barocul din muzică, fără să îndrăgesc îngeraşii din pictura religioasă de inspiraţie barocă, romantică, naturalistă etc.
Găsesc, în Psalmi, această voce care strigă: „Lipitu-sa de pământ sufletul meu; viază-mă după cuvântul Tău. (…) Fă să înţeleg calea îndreptărilor Tale şi voi cugeta la minunile Tale. Istovitu-s-a sufletul meu de supărare; întăreşte-mă întru cuvintele Tale. (…) Întoarce ochii mei ca să nu vadă deşertăciunea; în calea Ta viază-mă. (…) Bine este mie că m-ai smerit, ca să învăţ îndreptările Tale. (…) Judecă pricina mea şi mă izbăveşte; după cuvântul Tău, fă-mă viu.” Şi încă: „Domnul va păzi intrarea ta şi ieşirea ta de acum şi până în veac.” Atâta doar că această „asigurare de viaţă” se uită adesea. Poate pentru că ochii ne sunt îndreptaţi spre deşertăciuni? Oricum, este în Psalmi o voce foarte asemănătoare cu acel „Stai!” rostit de o prezenţă nevăzută în Stalker, atunci când omul se grăbeşte şi vrea să ajungă în „camera dorinţelor” pe scurtătură, „de capul său” şi fără o călăuză. Care călăuză, da, este şi ea conectată – prin smerenie, prin rugăciune – la Responsabilul cu intrarea şi ieşirea noastră în/din lume.
Lipitu-sa de pământ sufletul meu; viază-mă după cuvântul Tău.
No comments:
Post a Comment