Mizerabilism

Mi-am luat revista Orizont nr.2/2010 pentru un articol pe care mi-l semnalase zilele trecute amicul meu cinefil Ionuţ Mareş. Sub titlul „Noi pagini marocane”, Vasile Popovici scrie despre noua şcoală românească de film: „Caut în mine şi nu găsesc o urmă măcar de fior estetic, salvator. Nimic, nicio juisare de "al doilea nivel", doar acest mizerabilism facil, de nesuportat, fără distanţă între cameră şi realitatea plină de gropi, praf, năclăială şi mizerie umană: pe scurt: noua şcoală de film românească. Nu-ţi vine să râzi, nu-ţi vine să plângi, te uiţi doar, copleşit de zoaie.” A avut dreptate Ionuţ: m-am bucurat să citesc aceste rânduri critice. Mă uit numaidecât în dicţionar să mă familiarizez cu semnificaţia termenului „zoaie” şi găsesc: apă (cu săpun şi cu leşie) rămasă de la spălatul rufelor, al vaselor etc.; apă murdară, lături, scursori. Subscriu. Şi adaug (pentru mine): lipsa „celui de-al doilea nivel” şi a „fiorului estetic, salvator” o regăsesc nu numai în filmele „greilor”, post-1990: Lucian Pintilie, Mircea Daneliuc, Dan Piţa, Stere Gulea etc. Chiar şi „noul cinema” post-2000 (432 şi Amintiri din Epoca de Aur – episodul 2 de Mungiu, Marfa şi banii, Moartea domnului Lăzărescu de Puiu, A fost sau n-a fost şi Poliţist, adjectiv de Porumboiu) care – în ciuda mediilor investigate - a ştiut să ocolească inteligent capcana întinsă de … zoaie mi se pare încă „fără distanţă între cameră şi realitatea plină de gropi, praf, năclăială şi mizerie umană”. Amicul FD (şi nu numai el) găseşte poezie şi aici, pe motiv că letargia şi „muzica concretă” sunt şi ele un manifest estetic tot atât de valabil precum fazele anterioare înregistrare de clasici. Cum ar veni, şi natura statică din Solyaris ori „lungimile” tarkovskiene (sau din filmele lui Nikita Mihalkov) şi atmosfera filmelor lui Ozu, Mizoguchi sau Kurosawa e la fel de plină de sens ca secvenţele „neorealiste” din filmele de azi, tributare „mizerabilismului facil, de nesuportat”. Aşa o fi. Până la urmă frumuseţea e tot în ochiul privitorului. Care ochi este, desigur, deprins a privi nu numai lucruri ziditoare, ci şi multe deşertăciuni...