Haiduci, justiţiari, voievozi

Mai întâi Raluca, apoi Florin şi Lucian mi-au reproşat dimensiunea de tip demo a însemnării mele on-line despre week-end-ul trecut de la Pătrunsa. Li s-a părut mai degrabă un teaser ce pretinde „întregul film”, în varianta – evident - „necenzurată”…

Sigur că se puteau scrie multe despre ispitele pe care un hram mănăstiresc (precum cel la care am participat) le oferă de fiecare dată, ca pe un bonus de înţelepţire. N-am pomenit mai nimic nici despre cozeriile noastre pe vârf de munte, despre filme, actori şi regizori, despre bucuria reîntâlnirii cu Monahul, cu Petre, cu Cristi şi Gabriela, cu Ionuţ şi Vlad. Sau despre experienţa „supra-omenească” (pe care pelerinajul de la Pătrunsa a îmbogăţit-o) a pulverizării „vrăjmaşului” nevăzut din pânza de aer greu ce se face zid între tine şi un semen pe care nu ai reuşit – încă – să ţi-l apropii…

De la Monah am aflat, deunăzi, că - în cadrul unui festival de film de lung-metraj ce se ţine zilele acestea la Iaşi – octogenarul regizor al Haiducilor (să-l ţină Dumnezeu şi să-i dea cât mai mult timp de metanoie) primeşte un premiu pentru întreaga activitate. Cu exact 20 de ani în urmă, laureatul de azi fusese interpretat de însuşi…Monahul, în Şobolanii roşii. Producţia lui Florin Codre despre lumea cascadorilor dădea în vileag, pentru întâia oară şi fără menajamente, culisele realizării unui film în anii 80. La modul brut, neprelucrat artistic, Şobolanii… demitiza filmele „epopeii naţionale, însă demersul lui Codre a rămas singular. Cine să şi-l mai amintească?...În fruntea top-ului alcătuit de publicul românesc rămân în continuare producţiile amatoristice (dar cui îi pasă?) cu daci şi romani, cu voievozi şi haiduci, cu revoluţionari şi bravi comisari. Nu o dată Monahul îmi povestea că diverşi oameni (altminteri onorabili şi bisericoşi) îl întrebau curioşi: „Aţi făcut filme cu Sergiu Nicolaescu? … Nuuuuu? Dar cu Florin Piersic sau Szoby Cseh? … Nici cu ei???” Răspunsurile sale negative îi nemulţumeau de fiecare dată. Chiar aşa: ce actor ai fost dacă n-ai jucat cu Nicolaescu, Piersic sau Cseh? (Aici mi-am permis să-l contrazic pe Monah şi să-i amintesc că totuşi a jucat într-un film în care apare, ca actor şi cascador, Soby Cseh: Pruncul, petrolul şi ardelenii. Aşa că, am glumit eu, puteţi să-l adăugaţi liniştit în C.V. ca să dea bine la poporul binecredincios care – evlavios, consecvent, fanatic – îi venerează pe actorii principali din filmele „epopeii naţionale”.) Alţii, mai politicoşi (=vicleni), îl iscodesc astfel: „Aţi jucat în Nemuritorii, nu-i aşa?” „Nu, n-am jucat.” „Ba da, ba da, v-am văzut eu!” „Nu, domnule, n-am jucat!” Degeaba… Şi, într-un final, arătându-se dezamăgiţi: „A, deci n-aţi jucat în Nemuritorii…” Ca şi cum ar fi spus: Recunoaşteţi şi dvs. că nu contaţi ca actor dacă n-aţi jucat în Nemuritorii…Până una-alta, ei sunt nemuritorii din cinematografia românească: Dinu Cocea (foto), Mircea Drăgan, Doru Năstase, Geo Saizescu, Sergiu Nicolaescu şi cei asemenea lor. Pe cei câţiva regizori vizionari, adevăraţii creatori de limbaj cinematografic (cum a fost Mircea Săucan, de exemplu), numai Bunul Dumnezeu îi mai poate salva din cotloanele de arhive unde – arbitrar şi cu un sârg demn de o cauză mai bună – le-au fost aruncate puţinele lor capodopere.

P.S. În sala Capitol, unde - pe când prezentul sediu al Filarmonicii era şi sală de cinema - am văzut atâtea şi atâtea producţii cu haiduci, comisari, justiţiari şi voievozi (şi, mai rar, câteva filme extraordinare) am participat, cu Theodor, la concertul de deschiderea a stagiunii muzicale 2010-2011. S-a cântat poemul simfonic (influenţat de ritmurile şi energiile wagneriene) Simfonia Alpilor de Richard Strauss.