Petre Ţuţea: „Ţăranul este omul absolut”, căci „fără cioarecii lui, aici trăiau tătarii, pecenegii, cumanii, turcii, maghiarii, germanii”. Şi totuşi, veşnicia aceea care – spunea Blaga – s-a născut la sat este, îl întreabă Zaharia Sângeorzan pe Nicolae Steinhardt, „un mit condamnat să dispară”? Răspunsul Monahului (din 1988): „Vai şi amar de noi şi sărac de maicile noastre dacă vor dispărea (cum şi este foarte probabil, cum şi este sigur) satele. Pieirea satelor va fi o catastrofa egală cu Glaciaţiunea Quaternară şi va depăşi cu mult cutremurele cele mai rele. Veţi vedea: urgie mai năprasnică nu ne-a lovit nicicând. Hunii, gepizii, tătarii, turcii, până şi Carol II au fost tot atâtea flori la ureche. E o sinucidere. Prin asfixiere, prin uscăciune, prin sterilizare, prin sluţire, prin emasculare. Ce n-au izbutit, de-a lungul veacurilor, să facă liftele străine românilor, îşi vor fi făcut ei înşişi prin stârpirea satelor.”
Dar occidentul, în care satele au dispărut, oricum, de mult şi – potrivit lui Ţuţea – este infinit mai populat de „maimuţe cu haine” decât meleagurile carpatine? Mai este el ce-a fost odată? Ce ar „privi, judeca, admira” Nicolae Steinhardt la Roma? Răspunsul său (tot din 1988) sună profetic: „Pieţele, fântânile, palatele, pinii, cârciumioarele din cartierele populare (ca şi Al. Paleologu). N-aş judeca, n-aş admira. Occidentul, acum, nu-i de admirat, e de plâns. Căci e pierdut, doomed zic englezii. Îmi amintesc cuvintele Domnului: „Nu pe Mine să mă plângeţi, fiice ale Sionului, ci pe voi.” Cancerul încă e lăuntric, nu s-a dat în vileag. Dar mai poate medicul (care ştie) încerca o poftă trupească pentru femeia cu metastaze generalizate, deocamdată neexteriorizate?” (pentru conformitate: întrebarea 163 din volumul Monahul de la Rohia N. Steinhardt răspunde la 356 de întrebări)
No comments:
Post a Comment