Vizionarea Legăturilor primejdioase / Dangerous Liaisons (Stephen Frears, 1988) e asemenea fumatului. Ca-n sintagma de pe pachetele de ţigări („fumatul dăunează grav organismului”), ştii ce te aşteaptă, iar cel ce vrea să încerce pe pielea lui, n-are decât...Cu ce-am rămas? Poate cu finalul căutat, moralizator, plin de învăţăminte pentru copiii care au ascultat cuminţi povestea la gura sobei. Că într-adevăr, cam dogorea ecranul de atâtea încinse birouri cu destinaţii multiple, de atâtea fete mari în călduri, de femei coapte şi bine rumenite prin pârjoleli târzii, desţelenite după nesfârşite intrigi. Sigur, filmul nu e static, personajele schimbă impresii, autorii preferaţi şi asistăm chiar la o spovedanie de tip Stavroghin. Ce-i drept, fără profunzimea aceleia („Îmi vine să intru în pământ de ruşine” – spunea personajul dostoievskian), dar cu un cuvânt de învăţătură gen „aviz amatorilor”. Totuşi, n-am înţeles prea bine dacă vicontele (sau ce hram purta) muribund o acuza numai pe marchiza intrigantă şi cinică, sau pe însăşi legiunea de demoni din ea, care o făcea pesemne să afirme că „ruşinea e ca şi durerea: o simţi o singură dată în viaţă”. Şi iar ne învecinăm cu Părinţii, cu Dostoievski, cu Tarkovski. Nu spunea Kris Kelvin, în Solyaris, că „ruşinea e sentimentul care va mântui omenirea”? Iată că marchiza noastră (care între timp şi-a dat jos masca rimelată de pe chip) este cam încolţită de ruşine. Deci, contrar prinţipiilor dumisale, recidivează. Nu-i rău. Păcat că Binele (sentimentul – vai, atât de greu de aflat – de căinţă de la final) stă la umbra Răului (nesfârşite scene de alcov ce par desprinse, trunchiat, dintr-un film destinat adulţilor - ce-i drept, dintr-unul de luxe). Oricum, pentru cine are ochi de văzut, morala e limpede: viaţa e doar una şi e păcat de Dumnezeu să nu o trăieşti aşa cum ai fost chemat să o trăieşti, să te laşi manipulat de iţele încurcate ale marchizelor. Tot acolo ajungem: omul înţelege (lucky strike sau, în tălmăcire românească, lovitură norocoasă - de unde, poate, şi acel autohton „Bată-te norocul”) că e în criză de timp abia mult prea târziu...Dă, Doamne, viconţilor şi Stavroghinilor mintea de pe urmă şi lovituri norocoase la timp.
No comments:
Post a Comment