Saturday 22 December 2007

Seasons

Câteva ore la Izvin – satul unde locuieşte bunica Ralucăi. Acolo, frig şi „sezon închis”. Reîntorşi acasă, ne-am încălzit un pic, iar apoi am plecat la filarmonică să ascultăm Anotimpurile de Antonio Vivaldi şi Astor Piazzolla (dirijor şi solist: Cristian Măcelaru). Aranjarea pieselor în program a fost surprinzătoare (oarecum) – criteriul de ordonare fiind anotimpul, nu compozitorul. Astfel, am ascultat Primăvara în varianta Vivaldi, respectiv Piazzolla, apoi Vara ş.a.m.d. S-au pus deja în vânzare caietele-program cu repertoriul filarmonicii pe trimestrul următor (ianuarie-martie) – se anunţă câteva titluri de referinţă dar şi – pentru noi – multe lucrări inedite. După concert am fost toţi trei pe la Codruţa, unde ne-am cadorisit de Crăciun; Darian s-a jucat cu maşinuţele lui îndrăgite, iar Theodor s-a produs cu un lung medley de colinde & cântece de copii pe care le-a ascultat şi învăţat la grădiniţă. Am primit cu această ocazie înregistrarea video a momentului susţinut de Theodor (în prezenţa profesorului său, MJ) la TNT, pe 17 decembrie. Din sală ieşirea lui nu pare dincolo de limitele normalului – given the circumstances. Sau a făcut Codruţa (ori poate Adrian) un montaj, cenzurând părţile mai jenante?

No comments: