Stabat Mater

Seara, la Domul Catolic din Piaţa Unirii, Stabat Mater de Rossini. Ne-a dus cu maşina lui proaspăt cumpărată, Sergiu. Lângă noi a stat dl. Teodor Gabor, fostul meu dascăl de geografie din gimnaziu, pe care-l întâlnim aproape de fiecare dată la concertele filarmonicii. A venit la concertul de la Dom şi Ilie Stepan.

Astăzi (Duminica Iertării) s-a vorbit, în predică, despre acest medicament de mare preţ pentru suflet, care este iertarea. Nu ştiu cum se face că o dată cu înaintarea în vârstă (deci cu depărtarea de vârsta prunciei) se dezvoltă, în proporţii alarmante, ţinerea de minte a răului. Şi de-aici toate relele: acrirea firii, blazarea, scepticismul. O anume consolare şi revigorare găsesc – atunci când nu sunt prea obosit – în compania tinerilor mei elevi, mult prea tineri pentru a stâpâni cu precizie tactica perfidă (bine pusă la punct de grown ups) a răsplătirii răului cu rău. Anyway, probabil că neputinţa omului de a ierta şi de a îndura mizerii este consecinţa rătăcirii şi risipirii sale. Poate atunci când urmăreşti un singur lucru, când ai un ţel (iar acesta este nobil) şi-i rămâi credincios, izbuteşti să ierţi şi să înduri mai bine decât atunci când (te-)ai trădat.