Under (no) illusions

Găsesc pe you tube câteva comentarii interesante la secvenţa misterioasă din Stalker / Călăuza , când Scriitorul (care voia să „forţeze” traseul întortocheat pe care mergeau pentru ca să ajungă, printr-un shortcut, în „camera miracolelor”) este oprit de o voce necunoscută şi se întoarce din drum: One of my interpretations is that the Stalker believes or wants to believe the Zone's powers are real even though they are not, and is trying to push this delusion on the others. So, in this scene it could be him that yells out to the Writer to stop, and then acts as if he did not; the illusion that the Stalker has created of the Zone's powers keeps the other two from questioning him. Interesantă exprimare: to push the delusion on the others. Autorul acestei interpretări recunoaşte complexitatea operei tarkovskiene, multiplele grile în care poate fi „decodificată”: The film is amazingly ambigious, so I don't think there's a "right" interpretation.

Pe acelaşi site revăd o secvenţă din Tempo di viaggio, în care Tarkovski povesteşte – la sugestia prietenului său, scriitorul şi scenaristul Tonino Guerra – despre regizorii săi preferaţi. Îi aminteşte astfel, pe (în ordine): Dovjenko (pentru Zemljia), Vigo şi Bresson, pe Antonioni (pentru L’avventura), pe Mizoguchi (pentru Ugetsu), pe Fellini şi Paradjanov.