Abel & Cain

Citesc, în Evenimentul zilei, un editorial semnat Horia Roman Patapievici. Subiectul („O tânără de 20 de ani a fost accidentată mortal în timp ce traversa strada pe o trecere de pietoni. Există imagini de la locul accidentului, care arată că tânăra, lovită la cap şi plină de sânge, s-a zbătut minute în şir între viaţă şi moarte, fără ca vreo persoană să îi sară în ajutor: nici autoarea accidentului, nici poliţiştii (aflaţi în număr mare la faţa locului, deoarece asigurau fluenţa deplasării coloanei oficiale a primului-ministru), nici trecătorii, nici autorul (sau autoarea) filmului. Salvarea a venit după douăzeci de minute, iar tânăra a murit în drum spre spital.”) mi-a amintit involuntar de două din filmele-bornă româneşti: Suta de lei (1973, Mircea Săucan) şi Concurs (1982, Dan Piţa) - şi acolo tot despre indiferenţă era vorba. După ce se întreabă pe rând ce motive anume va fi avut fiecare din cei care puteau ajuta victima (autoarea accidentului, poliţiştii, trecătorii sau autorul/autoarea filmului), HRP conchide: „Răul românesc nu este metafizic (cum ne place să credem, ca să ne flatăm): este lipsa noastră endemică de grijă, respect, interes şi atenţie faţă de aproapele nostru român. Noi toţi suntem Cain pentru Abel-ul naţional.”

...In spite of all injustice and indifference life goes on for the ones - good or bad, innocent or guilty - who haven’t yet taken off for the skies.