





Aflu din presă că zilele acestea, la New York, în cadrul Film Society of Lincoln Center, se organizează – sub titlul Shining Through a Long, Dark Night: Romanian Cinema, Then and Now – zilele filmului românesc, retrospectivă ce cuprinde filme de ieri şi de azi: Adela, Saltimbancii, Concurs, Moartea dlui Lăzărescu, È pericoloso sporgersi, Pădurea spânzuraţilor, O lacrimă de fată, Legături bolnăvicioase, Maria, Probă de microfon, Occident, Lumina palidă a durerii, Hârtia va fi albastră, Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu, Ryna, Secvenţe, Duminică la ora şase, A fost sau n-a fost?. Un motiv în plus să mă bucur pentru laurii care au copleşit filmele „noului val” şi care, iată, au efect de magnet şi pentru filmele altor „noi valuri” de altădată – opere de referinţă care nu au avut şansa lansării internaţionale. Un regret: lipsa lui Mircea Săucan din program – Meandre sau Suta de lei (cel puţin) ar fi onorat retrospectiva.
No comments:
Post a Comment