Beautifully shallow

La recomandarea Mirunei am văzut, aşa cum i-am promis, Fracture – un thriller american din 2007 bine jucat (de Anthony Hopkins, Ryan Gosling), cu o punere în scenă glamour, trimiteri evidente la hit-ul The Silence of the Lambs şi muuuulte clişee melodramatice. Găsesc pe net comentariul unui spectator sceptic şi – zic eu – obiectiv, care îşi intitulează rândurile despre acest film Absolutely Unremarkable. Parcurg şi alte cronici ale acestui comentator şi constat că – spre onoarea lui – e cârcotaş. Atâta doar că nu prea îi înţeleg perseverenţa cu care vizionează şi comentează filme despre care în final va scrie: Guilty pleasure, Uninteresting and forgettable, An unconvincing thriller that proves to be more ridiculous than thrilling, It's pretty harmless yet also fairly forgettable, A sloppy and unnecessary film, It's pretty slick looking but largely generic and silly...


Cu o zi înainte am vizionat cu câţiva din elevii mei de-a XII-a Chaplin’s Modern Times – proaspăt şi adorabil şi în mileniul 3, ca în 1936. Încăpăţânarea mea de a evita producţiile americane recente – schematice, glamorous ori horrid, adesea orbitor de appealing datorită bzaei tehnice sofisticate de care dispune echipa de filmare – este motivată de convingerea că life is too short indeed therefore I can’t afford wasting my time indulging in guilty pleasures. Pentru că – at best – asta oferă – now more than ever – Hollywood-ul: junk movies beautifully wrapped and aggressively advertised. Ce-i drept, film american de serie - filmul-conservă servit în mall-uri şi programat de televiziunile comerciale – are totuşi o calitate (pe care-o recunoaşte mai ales spectatorul care ştie că mai există şi world cinema pe lumea asta, cu diversele sale şcoli de film): provoacă brusc o imensă nostalgie după marile filme din lumea mare pe care studiourile americane le îngroapă cu cinism o dată cu fiecare nouă producţie scoasă pe piaţă. Dar – vorba cântecului – mai avem nevoie şi de iarbă, mai avem nevoie şi de iarbă...