Donkey Ride

Duminica Floriilor. În contextul evanghelic primirea cu osanale cu doar câteva zile de clipa lepădării întreite (Petru) reflectă o trăsătură imuabilă a naturii umane: cameleonismul, nestatornicia – ca expresie a autoconservării şi inerţiei. Felul de a fi „dintr-o bucată” se plăteşte scump, cu răstâgniri – aşa cum se va vedea în episodul următor, de Duminca Paştilor. Până atunci însă respirăm momentul de jubileu al Floriilor, ca primă secvenţă comemorativă din Săptămâna Patimilor.
Theodor vorbeşte deja despre iepuraş (a auzit la grădiniţă) şi cadourile pe care i le va aduce mama lui din Taiwan. Îmi amintesc că şi eu port încă în suflet ştampila iepuraşilor de Paşti. Sensul pregătirii – cu post şi rugăciune – pentru praznicul Paştelui îmi este, vai, bruiat, viciat şi virusat de ecourile lăsate de o serie de teorii şi ideologii pe care le-a măturat sau le va mătura tăvălugul vremilor.
Dacă ajungi să-ţi pui problema „celor de pe urmă” înţelegi – sooner or later – că praznicul Paştelui e de preferat operetei cu iepuraş. Şi probabil că cel mai bine se pregătesc de această mare sărbătoare (fruntaşă în top-ul creştinilor răsăriteni) aceia care sunt pe drumul cel bun în pregăterea pentru lunga călătorie la stele. Ceilalţi încă mai şovăie.