Unde se duce muzica atunci când cel ce o interpretează nu o mai cântă? – întrebare de copil citat de personajul harpistei din Prova d’orchestra. Unde se duce un om atunci când încetează cântecul vieţii sale – mai autentic sau mai fals - pe acest pământ? Unde se mută suflul său? Nu o dată mi-am spus că – în ciuda dorinţei declarate de a rămâne, aşa cum ne îndeamnă şi Brâncuşi, forever young – am încetat să mai fiu copil în clipa în care am început să conştientizez că sunt muritor, că vine – ca-n poemul Chemare, de Romulus Vulpescu şi pus pe note de Adrian Enescu - o vârstă, vine-o vreme / vine-o vamă, vine-o voce care cheamă / cheamă ziua, cheamă ora / cheamă clipa tuturora / cheamă, pleacă, vine, este. Viteza cu care – ireversibil, ca-n Heraclit - vine ziua să coboare discul meu solar / vine ziua să fiu boare, cer şi aer clar / vine ora care doare, scrisă-n calendar este percepută diferit, în funcţie de vârsta noastră spirituală, dar mai ales de elanul din noi. Şi totuşi, ce îmbietor este mitul veşnicei reîntoarceri şi-al timpului reversibil...
4 comments:
Pornind de la un citat de Nietsche (Nu putem intelege istoria decat prin aratarea a ceea ce este viu din ea in vremea noastra), Mircea Vulcanescu in cartea sa 'Dimensiunea romaneasca a fiintei' descopera suma ispitelor care alcatuiesc sufletul romanesc. Aluncand inapoi (dincolo de relativism, insa metafizic) pe cararea istoriei realizeaza o decorticare a acestor ispite pana la atingerea a ceea ce este propriu din fiinta romaneasca, adica pana la gasirea aspectelor care nu s-au manifestat ca influente exterioare.
Acest fond, zice el, este neamul tracic, cel al carui spirit,in coparatie cu spiritul neamurilor vestice, cunoaste o infratire cu 'raul - ramul' intocmai ca in scrisoarea a treia a lui Eminescu. Infratirea cu natura, la orice distanta s-ar afla ea (pamant , cer, stele, munti, vai) este pusa in antiteza cu dorinta de stapanire a naturii, de impunere in fata ei, predominanta dincolo.
Putem de aici dezbate doua probleme:
1. legatura acestui spirit tracic cu indemnul biblic primit de Adam: 'Cresteti si va inmultiti, si stapaniti pamantul'
2. Care/cati dintre noi isi pot regasi fondul tracic al sufletului.
Mda, se pare ca tracii - daca asa stau lucrurile - nu au ascultat de indemnul biblic, de vreme ce au ales sa fie frate cu codrul, nu sa-l stapaneasca. Asta e varianta idilica, pentru ca vestul s-a mutat la est si prea putini traci - pe dinauntru - au mai ramas.Avem (inca) pasaport de Romania, vorbim (inca) limba romana, insa mi-e teama ca in alta parte e comoara noastra.Desigur, nu trebuie sa generalizam, mai sunt in RO - pe langa traco-dacii si ciobanii postmoderni, pe langa actori carismatici care dau lectii de patriotism, pe langa flecarii patrioti de serviciu - si cativa oameni moderati, care cauta sa nu se lase ispititi total nici de mirajul american (globalist si globalizant) si nici de lozincile si isteriile fanaticilor.
Horia Vintila in al sau 'Dumnezeu s-a nascut in exil' merge pe aceeasi cale ca si M.Vulcanescu.
Nu este greu sa il alturam lor si pe Eminescu sau chiar Noica. Cu totii vorbesc despre acelasi 'sentiment romanesc al fiintei'.
Pe de alta parte pentru a nu mai fi tot timpul slugi la aceleasi ispite fie ele de natura franceza, greaca sau americana (lately) unde sa isi gaseasca spiritul romanesc cale de 'devenire intru fiinta'?
In cautarea spiritului tracic, sau in abordare elitista, oposite the others? Or maybe both?
Fascinante sunt paginile din Horia Vintia, Vulcanescu sau Noica. Acum (dupa 20 de ani de la lectura acelor carti) mi se pare o exagerare sa vorbesti despre 'sentimentul romanesc al fiintei' - sorry. dar continua sa-mi placa melosul popular romanesc, pagini din Eminescu etc. - valorile 'nationale'. Despre lucrurile personale - sentimentul patriotic fiind unul dintre ele - prefer sa vorbesc in soapta.
Nu prea inteleg unde bati - uneori ce scrii mi se pare prolix. Un lucru insa mi-e clar: vreau sa evit orice derapare inspre nationalism sau triumfalism romanesc.
Post a Comment