Micile ironii ale vieţii

Actorul Dan Nuţu revine din când în când în România, ţara din care a fugit spre a găsi the promissed land, prin 1980. Zilele acestea este mediatizat local datorită incidentului rutier căruia i-a fost victimă. Potrivit gazetelor, în urma unei depăşiri, asupra lui DN – care conducea pe autostrada Bucureşti-Piteşti – un şofer (dintr-un BMW) a tras cu gloanţe oarbe. S-a ales doar cu o sperietură, iar pistolarul cu o amendă.

Recitesc un interviu al Iuliei Blaga din 2004 cu DN, pe atunci invitat la Festivalul de Film Transilvania, de la Cluj. Recitesc rândurile scrise de DN pentru cartea Iuliei Blaga despre Săucan, Fantasme şi adevăruri – o carte cu Mircea săucan. Dacă atât la Meandre cât şi la Suta de lei Nuţu avea aere de vedetă prematură şi – mărturiseşte el peste ani – a acceptat rolurile doar pentru că brânza e pe bani, la judecata de apoi (când este în continuare extrem de parcimonios cu recunoştinţa faţă de regizorul care i-a oferit – ce ironică este viaţa – rolurile pe care, peste ani, le va aprecia cel mai mult) spune aşa: „...după un anumit număr de ani, când le-am văzut pe amândouă, şi cu o aproximativă maturitate, am realizat că m-am supărat ca măgarul...şi că de fapt nu erau rele deloc, ba chiar mai bune decât ... Cum se spune pe aici, a definite cut above.” În 2004 declara că a fost întru totul de acord cu alegerea organizatorilor de la Festivalul Transilvania, care, din toată filmografia lui DN, au selectat...Suta de lei de Mircea Săucan (despre care DN declara nonşalant că nu avea nimic frumos de spus în cartea Iuliei Blaga, atunci când autoarea l-a rugat să scrie câteva rânduri despre amintirile legate de cele două filme). Actorul nu le-a arătat niciodată copiilor săi filmele în care a jucat în România, dar – zice el – „după Cluj, mi-a dispărut teama. Ştiu că acel Belmondo & Tom Courtney din Meandre este OK. Nu mă face de rîs”.