Monday, 6 October 2008

Hideaway

Sâmbătă dimineaţa am pornit-o – cu OB şi MM – spre Monahul Valerian. Spre prânz a-nceput să se înnoreze. După vreo opt ore de mers cu maşina - cu un stopover la Tg. Jiu - am ajuns la în Vâlcea, la comuna Bărbăteşti, în aria căreia se află schitul Pătrunsa, unde s-a mutat Pr. Valerian. Drumul până la chilia monahului de la poalele muntelui unde am parcat-o pe Astrid (ca de altfel pe toată durata excursiei) l-a străbătut Mircea, cu Astrid a noastră folosită ocazional pe post de jeep de ocazie. Aşadar, am lăsat maşina şi am luat muntele-n piept. Era ora 2.30 p.m. când am pornit şi ne-am propus să fim înapoi pe la 6, când bănuiam că va începe să se înnopteze. Cărăruia – abruptă şi presărată cu balegă de cal pe post de călăuză – a fost mereu îngustă, şerpuitoare, abruptă. Peisajul – impresionant. Am ajuns într-un final şi la destinaţie: un platou sus, înconjurat de alţi munţi, şi căsuţe risipite ici-colo. O biserică nouă şi alte clădiri monahale. Donkeys & horses. Un monah ce cară-n spate un sac. Îi spun pe cine caut. Zice: A, păi e drum lung până la chilie la dânsul. El e pustnic acum, nu se cade s­ă-l tulburam. Aşteptaţi până diseară la ceasurile nouă când coboară pentru slujba de priveghere. Să-l fi aşteptat până atunci era out of the question. Femeile n-au voie să înnopteze la Pătrunsa. Unul dintre monahi (fan al Pr. Ghelasie) ne recomandă să înnoptăm la un schit din apropiere (1,5h on foot) – Pahomie – şi să revenim a doua zi dimineaţa pentru Sf. Liturghie, când Pr. Valerian va fi negreşit la biserică. Aproape că i-am urmat sfatul, când, pătrunsă de mirosul puternic (şi – recunosc - ademenitor) de peşte prăjit, OB (eu crezusem iniţial că Raluca) gândeşte cu glas tare, doar-doar o auzi-o monahul care ne îndruma spre pădure: Miroase-a peşte! A auzit-o şi pe loc ne-a poftit la masă. Nu ne-am lăsat rugaţi prea mult şi ne-am înfăţişat la trapeză unde ne aşteptau nişte strachini goale şi, alături de ele, un castron cu ciorbă de legume, altul cu orez, mămăligă cu lapte şi, desigur, peşte pane. Ne-au vegheat cina nişte sfinţi de pe pereţi, pictaţi cu măiestrie în cele mai curate forme şi culori bizantine La plecare însă am coborât la maşină, iar de acolo am mers până la Olăneşti, unde aveam rezervare la o pensiune („Ana”). Pe drum mă sună Dan Voinea să-mi spună – ce fabulos! – că l-a visat pe ...Monahul VDP (pe care îl ştie): voia să-l găsească şi se îndepărta mereu. Înainte de bedtime am ciugulit nişte struguri dulci (din viile Recaş-Izvin) şi, after the evening shower, ne-am pregătit cu toţii de culcare. Nu era încă ora 10 p.m., dar am zis să ne odihnim. La TV din cameră am ascultat două cântece de-ale Mariei Tănase în interpretarea Ionelei Prodan (Lume, lume & Cine iubeşte şi lasă) şi m-am bucurat de timbrul vocii şi de interpretarea ei. Am găsit apoi – pe un alt canal - unul din filmele imbecile şi nesărate ale „epocii de aur”, o comedie (?!) din 1977 numită Iarna bobocilor. Deşi îl ştiu pe de rost, m-am uitat pentru ce-am mai prins din duelurile dintre apriga Varvara (Draga Olteanu) şi obedientul ei soţ, Toderaş (Marin Moraru), pentru câţiva actori atât de tineri pe-atunci (Carmen Galin, Emil Hossu, Monica Ghiuţă, Constantin Diplan, Florina Cercel etc.) şi pentru imaginea lui Ion Marinescu. Afară vremea a-nceput să se strice. Grim weather forecast for the following day.

A doua zi, duminică, am p
ornit-o (datorită entuziasmului întreţinut de OB şi MM) spre Pătrunsa. Iar. Patronul de la vilă ne-a descurajat. Avea dreptate: drumul era plin de noroi şi a plouat toată ziua. Dar am ajuns. Pe drum am cerut informaţii de la o maică evlavioasă (dar cu trăsături extrem de inteligente) care citea o carte de Pl. Ilie Cleopa. Pe care nu s-a sfiit a-l cita atunci când s-a pornit să ne dea indicaţii pentru drum şi să ne spună că Părintele interzicea plimbările pe timpul Sf. Liturghii. Ceasurile se apropiau de 9 a.m., deci de începutul slujbei. Am fost, evident, întrebaţi de măicuţă dacă suntem creştini ortodocşi. En fin, am ajuns la schitul Pahomie unde ne-am lăsat maşina şi am început să urcăm. Apoi am văzut că mai puteam merge cu maşina o bucată de drum până la poteca ce urca şi cobora la Pătrunsa. Am prins ploaie, noroi şi vânt. Când am ajuns în biserică ieşeau la aburi din mine (transpirasem mult) de puteai crede că fumez. Theodor a stat cuminte. Liturghia s-a ţinut într-o ambianţă distinsă (iconostasul e uluitor, preoţii slujitori foloseau – împreună cu stareţul care a predicat despre iubirea vrăjmaşilor – o limbă română clară şi vorbită cu dragoste, cântările erau sobre şi vii totodată), iar la momentul Împărtăşaniei (s-au împărtăşit doar doi comunianţi) am întârziat două secunde. Suficient ca preotul să „tragă cortina”. Dar cineva din strană mi-a făcut semn să aştept până la sfârşit şi atunci va primi şi Theodor „Trupul şi Sângele” despre care pomeneşte în fiecare duminică. La sfârşitul Liturghiei l-am întâlnit în sfârşit pe Pr. Valerian. Bucurie mare. Am stat la rând la miruit şi apoi am luat anafură şi litie. Pe ploaie am mers la trapeză pentru prânz. Pr. Valerian ne-a stat mereu aproape. După masă a lipsit puţin, cât să procure nişte alimente rămase pentru pisicuţa lui care-i apără chilia de şoareci. Ne-a vorbit despre afecţiunea şi inteligenţa ei. Am şi eu copil aici - zice el. Ne-a arătat biserica veche şi apoi ne-am retras la dlui în bibliotecă. Acolo am stat de vorbă vreo trei ore. Amestecul de amintiri din teatru şi cinematografie, de referinţe la Sfinşii Părinţi şi la Taina Credinţei este întotdeauna savuros în prezenţa Pr. Valerian (ex-Dragoş Pâslaru). La sfârşit, OB l-a rugat să ne lase să-i facem o poză. A acceptat pentru Theodor. Pe care l-a ţinut în braţe câteva minute. Şi-am mai fi vorbit încă multe dacă nu ne-am fi speriat de rafalele puternice de vânt şi ploaie de afară. Ne-am gândit cu groază la drumul înapoi spre maşină. Dar am ajuns. Pe drum spre Timişoara am ascultat muzici pop & soundtracks de Adrian Enescu, Vasile Şirli, Florin Bogardo, Anton Şuteu, Ion Cristinoiu, Marcel Dragomir, Richard Oschanitsky, Radu Goldiş, Stepan Project, Canon, Mondial, Nicu Alifantis, Marian Nistor, Vangelis, Jean Michel Jarre, Bruno Coulais, mix pop hits etc. Când am ascultat apoi – cam in excess – melodii de altădată scrise şi/sau cântate de Marius Ţeicu, a trebuit să apăr cu străşnicie acest CD cu mp3-uri de furia consoartei, care - astenizată de melodiile acestui compozitor - voia să-l arunce pur şi simplu pe fereastră.

Am revenit to the city din pustietatea aceea primitoare de la Pătrunsa. Îmi răsună încă în memorie unul din cuvintele Pr. Valerian despre adevărata luptă a omului care ar trebui dusă nu împotriva lui Dumnezeu, ci împotriva „legiunii de demoni” care te leagă şi caută să te piardă. Fiecare nouă revedere cu Pr. VDP este o oază de bucurie şi de...responsabilizare, la care mă întorc mereu însetat. Prezenţa dlui îmi dă un feeling de mare preţ, ca şi cum ne-am cunoaşte de-o viaţă. Ca şi cum timpul şi ai lui agenţi nu ne-ar putea despărţi niciodată.

4 comments:

Pildit said...

Ce locuri frumoase..si pozele-s frumoase..doar ca nu stiu ce s-a intimplat cu unii copaci, parca sint "lipiti" pe fundal..au o culoare stranie, poate sint prelucrati cu vreun soft.

Pot sa zic ca te invidiez ca ai ajuns pe aceste meleaguri. Sper sa ajung si eu intr-o buna zi.

saskiul said...

Cred ca mai degraba "lipeala" a facut-o automat...aparatul foto ultraprofesionist al lui MM, care a fost photographer. Dar poate ca a umblat si cu vreun soft si le-a prelucrat, asa cum spui...

Anonymous said...

salut. foarte frumoase locuri. din cate am citit pana acum la tine pe blog te duci mai mult la manastiri din oltenia sau ardeal. in moldova ai fost vreodata? eu am fost de cateva ori la Secu, Sihastria, Neamt, schitul Sihla. niste locuri extraordinare si estetic si spiritual.

numai bine

nicu

saskiul said...

Salut. Asa e: locurile sunt frumoase. Iar despre calugari - ei sunt primii care vor asta - nu e bine sa-i vorbesti de bine. Da, am fost si pe la cateva manastiri din Moldova, acum vreo zece ani (ultima oara). Spre rusinea mea, trebuie sa recunosc: magnetul care ma atrage este acest mim devenit monah si acum (de nici o luna de zile) pustnic. Ma gandesc cu drag si la Rohia (datorita amintirii lui Nicolae Steinhardt) si la - mai recent - Sinca Veche. Si, desigur, la Sambata (pentr Pr. Teofil).