Homo homini lupus

Sâmbătă dimineaţa - după o seară petrecută la Oana&Alex, unde i-am întâlnit pe Maria, Dragoş şi Cezara (fina lor), pe Claudiu şi Tatiana (finii noştri), iar Oana a gătit o cină gustoasă – l-am însoţit pe Theodor la activităţile de scouting ale „lupişorilor” (Maria, Dan şi Costi were watching them over) din Parcul Botanic. „Lupişorii” (viitorii cercetaşi) ascultă, ni se spune, de câteva principii: caută apropierea de Dumnezeu, de semeni, de natură. N-au voie să fie niciodată altfel decât veseli şi trebuie să nu asculte de voia proprie, ci doar de „lupii bătrâni” (de elders, cum ar veni). Cine spunea homo homini lupus nu s-a gândit cu siguranţă la valenţele pozitiv-educative, duhovniceşti pe care Maria şi grupul ei de cercetaşi le asociază cu aceste animale. De altfel şi lupii din Jungle Book (despre care, la sfârşitul activităţilor, au cântat o cântare-imn) erau tare simpatici.
Spre seară am ajuns pe la mama (după o scurtă vizită la străbunica lui Theodor) şi la TV am urmărit câteva imagini dintr-un film românesc care, în 1983, era un blockbuster local: comedia Buletin de Bucureşti. Am văzut avest film de nenumărate ori în anul premierei şi în anii imediat următori, l-am revăzut şi în ultima vreme. Practic, după 25 de ani de la premieră, tot muzica lui Anton Şuteu (end titles song: Nu uita, vântule, cântat de Mirabela Dauer / versuri: Eugen Rotaru) îmi pare partea cea mai curată, mai evergreen, a acestui film popular.