A ballet dancer gave up the ghost

Raluca îmi vesteşte, după ce a citit necrologul de la intrarea în Opera din Timişoara, că Ivan Bota - o bună cunoştinţă de familie - s-a mutat la cele veşnice. Am făcut cunoştinţă cu el prin 1983. Era balerin şi l-am văzut în câteva spectacole de balet montate în acei ani la Operă: Giselle, Fântâna din Bahcisarai, Lacul lebedelor, Spărgătorul de nuci etc. În ultimii zece ani a devenit regizor tehnic la TNT şi la Operă.
În urmă cu 25 de ani (atunci când eram mai apropiaţi), Ivan era un gentleman şi partenera sa de atunci – dacă ţin bine minte - a profitat de cumsecădenia şi politeţea lui. Tatăl meu (step), care nu suporta să cânte găina într-o relaţie, a asistat scandalizat la o mică ieşire „feministă” a celei care avea să-i devină curând soţie (eram toţi în apartamentul de pe Intrarea Pandurilor) şi l-a dojenit într-un mod foarte ne-cumsecade şi ne-politicos (într-un cuvânt: olteneşte) pentru slăbiciunea lui. Împreună cu femeia sa (om gospodar şi familist, Ivan a făcut casă bună cu cea care – once upon a time - a stârnit reacţia colerică şi „antifeministă” a tatălui meu vitreg) l-au adoptat pe Bogdan, un băiat isteţ pe care, iată, l-au adus până în pragul celor 20 de ani.
Ultima oară l-am văzut pe Ivan pe 17 decembrie 2007, când Theodor a urcat pentru întâia oară pe scenă în spectacolul de Crăciun la care a fost invitat Grigore Leşe. Un an mai târziu, cu ocazia spectacolulului regizat de Ada Lupu, în care Theodor – alături de soprana Daniela Vlădescu, de actriţa Paula Frunzetti şi de un grup de copii - a cântat două zile la rând (pe 21 & 22 decembrie 2008), Ivan nu mai era la cabina din culise. M-am interesat şi am aflat că are mari probleme cu rinichii (făcea dializă) şi e internat la reanimare. Să-i fie ţărâna uşoară.