Deunăzi, un elev de clasa a XII-a îmi mărturisea că are colegi care sunt dispuşi să reclame la un număr telefonic de hotline orice discriminare făcută de dascălii rigizi împotriva elevilor, băieţi sau fete. Şi are dreptate, acum nu mai este politically correct să pretinzi băieţilor să nu poarte podoabe (cercei, brăţări etc.). Cu siguranţă - mi-am spus - lumea de mâine va avea alte principii, alt cod de bună purtare şi, desigur, alte prejudecăţi.
Remember, recenta premieră a TNT, mi-a reactivat câteva gânduri vizavi de toleranţa pe care societatea o nutreşte faţă de anumite comportamente la femei, în timp ce manifestă repulsie dacă aceleaşi comportamente sunt întâlnite la bărbaţi. Şi viceversa. Bunăoară, purtarea de podoabe la femei este acceptată (deşi Pavel, în I Timotei 2, 9-l0, învăţa altfel: „Nu cu aur sau mărgăritare sau cu haine scumpe, ci cu ceea ce se cuvine femeilor care au făgăduit să vieţuiască în cinstire de Dumnezeu, prin fapte bune”), în timp ce podoabele purtate de bărbaţi (cercei, inele, ghiuluri etc.) sunt considerate o dezonoare. Şi poate că rezolvarea o dă tot aplicarea îndemnului paulin. Iar dacă nu va fi o rezolvare absolută, o schimbare în bine tot ar fi dacă mai multe femei ar renunţa, de bună voie şi nesilite de nimeni, la podoabele exterioare pentru a se concentra asupra adevăratelor podoabe, acelea care nu aduc vătămare niciunei părţi. Dar cine să mai ştie de toate acestea când societatea modernă e antrenată într-o cursă infernală ce urmăreşte achiziţionarea de cât mai multe podoabe şi veşminte la modă, în timp ce inima continuă să stârnească cel mult un interes strict anatomic?
Îmi amintesc de finalul din La dolce vita, în care nişte petrecăreţi din high life se întâlnesc, pe ţărmul unei mări, cu o fată de o frumuseţe angelică. Personajul lui Marcello Mastroianni, în stare avansată de ebrietate, se uită la ea buimac şi, la chemarea ei de a se apropia de ea, îi spune - prin semne – că, deşi ar vrea (dar nu îndeajuns, totuşi) nu se poate rupe de grupul său de cheflii. Resemnat, dă din umeri şi-şi continuă drumul alături de ceilalţi mondeni, spre o altă orgie, poate. Revedem apoi, în close up, chipul fetei ce pare să înţeleagă, nicidecum să judece pentru „imoralitate”. Privirea ei pare să scrie pe nisipul de pe ţărm acelaşi mesaj încifrat pe care – potrivit Evangheliei lui Ioan – l-a inscripţionat Iisus, în scena judecăţii femeii adulterine. În numele acestei frumuseţi simple (şi nu altfel!) extravaganţa şi exagerările celor doi dandy ¬(personajele din Remember) pot fi considerate o formă de „deviaţie” şi o întinare a ideii de cuminţenie. Din păcate însă, moralitatea şi cucernicia sunt folosite prea des ca acoperământ al răutăţii. Astfel că, fenomenele opuse de tip rampant gay parades şi altele asemenea sunt îndreptate (vezi filmul lui Milos Forman, People vs. Larry Flynt) nu împotriva purităţii şi cuminţeniei pe care o întruchipează fata blândă şi curată din La dolce vita - „Biserica cred, a cărei chemare – comentează Nicolae Steinhardt în cartea sa Dumnezeu în Care spui că nu crezi - Mastroianni o ascultă pe jumătate surd (condiţia umană), în genunchi”, ci împotriva lupilor moralişti şi a puritanilor agresivi, indiferent de religie sau ideologie.
BIEFF 2024: Cinema-ul a murit, traiasca cinema-ul
-
consemnat de Luiza Alecsandru
La Timișoara wekeendul 11-13 octombrie a fost încărcat cu evenimente, mai
ceva ca-n anul Capitalei Culturale. Timișorenii a...
5 weeks ago
2 comments:
Frumos comentariul la scena din La Dolce Vita. Am revazut scena: intr-adevar este si intelegere pe chipul fetei. Dar si o durere, nu-i asa? O durere adanca, datorata faptului ca fata pare a sti ca eroul intruchipat de Mastroiani are puterea sa schimbe ceva, dar atunci cand i se propune ocazia de a o face, se agata de conventie si, din cauza asta, se preface ca nu pricepe, solicita intelegere si cade in genunchi. E superba scena. Tragica, intr-un fel.
De buna seama ca este si durere, dar...astia suntem. Fiecare, in felul sau iese in pierdere la socoteala finala si este un "ratat" in raport cu ceea ce ar putea sa fie / sa fi fost. Oricum, de la aceste premize cred ca trebuie apreciata opera lui Fellini.
Post a Comment