Răzvan Penescu publică pe Liternet un dublu semnal editorial: un fragment din cartea pe care am tradus-o (în curs de apariţie, la Editura Theosis din Oradea), Icoana ca Scriptură şi un comentariu-prefaţă la această carte.
Se vorbeşte mult despre dogmele Bisericii, despre acceptarea şi mărturisirea lor... În ceea ce mă priveşte, cred în continuare că icoana este o prezenţă vie, o fumuseţe nu atât stranie, cât tainică; te seduce şi te acaparează, atunci când o priveşti – aşa cum se cuvine - „faţă către faţă” în măsura în care te apropii de ea cu inima curată. Atunci, mai mult ca oricând, pretenţiile invocate de minte devin neputincioase.
În relaţie cu icoana însă, omul nu poate intra oricum. Este nevoie de pregătire, de curăţire. Icoana te curăţă atunci când ai început deja procesul curăţirii ochiului, altfel nu.
Cartea lui Lazar Puhalo invită la (re)descoperitea icoanelor cu ajutorul Scripturii şi invers. Şi câtă nevoie e în acest veac de educaţia privirii, acum când imaginea e implicit idol, iar cuvântul scris cine să-l mai desluşească?
No comments:
Post a Comment