Same-sex attraction

Amicul meu Virgil Baidoc, publisher la Editura Theosis din Oradea, îmi vesteşte tipărirea unei cărţi (cover illustration by Dan Voinea) pe care – la propunerea lui – am tradus-o, vara trecută: Homosexualitatea. O abordare ortodoxă / Christian Faith and Same-Sex Attraction. Estern Orthodox Reflections (autor: Thomas Hopko). Subiectul este pe cât de...delicat, pe atât de controversat. Pentru unii – nu puţini – orice referire la el e pricină de scandal şi dezgust. Toate bune şi frumoase până aici; dezaprobarea noastră se găseşte pe linia învăţămintelor vetero şi nou-testamentare. Totuşi, între indiferenţă şi contestarea violentă (vezi cazul zgomotoaselor contra-mitinguri de protest organizate, în Bucureşti, de pravoslavnici cu icoane şi picturi religioase-n frunte, cu ocazia marşurilor gay) există loc pentru o reacţie mai demnă şi mai raţională. Şi – last, but not least – mai aproape de esenţa învăţăturii biblice care îndeamnă la îngăduinţă şi dreaptă socotinţă. Studiul lui Hopko mi-a atras atenţia mai cu seamă prin perspectiva fermă, dar lipsită de orice surplus umoral, de orice radicalism justiţiar. Cu alte cuvinte, spune autorul (care este şi preot ortodox), să urmăm noi calea îndumnezeirii (despătimirii) pentru a avea îndrăznire şi a zice precum Mântuitorul: „Cine e fără de păcat să arunce primul piatra.” N-am nicio îndoială că cel care caută la ale sale şi cere să-şi vadă pururi păcatul înaintea ochilor nu se va înregimenta în nicio mişcare triumfalistă de protest, ci va găsi de cuviinţă să-şi manifeste credinţa prin faptele credinţei, prin ceea ce este în viaţa de zi cu zi. Aşa ne recomandă şi atitudinea lui Nicolae Steinhardt: „În Statele Unite s-au creat biserici ale homosexualilor. Contra. De ce? În primul rând: Hristos nu respinge pe nici unul din cei care vin la El. Aşadar, nici pe homosexuali. Însă, ca şi pe toţi ceilalţi, nu pentru ca să se justifice şi să se confirme în păcat, ci pentru ca să se lase de el. Hristos n-a respins pe curve şi pe hoţi, dar nu spre a-i binecuvânta în poziţia lor de curve şi de hoţi, ci pentru a-i ajuta să nu mai fie. Greşit ar fi să se creadă că homosexualilor le-ar asigura un tratament preferenţial, pe ei primindu-i fără ca să se cureţe şi libereze din robia păcatului lor. Domnul, din milă şi bunătate, ascultă orice rugăciune; scopul rugăciunii nu este însă întărirea în păcat. Mauriac îi spunea lui Gide: n-are-a-face la ce renunţi, totul este să renunţi; ca atare în cazul homosexualilor problema nu se pune în alţi termeni decât ai înfrânării. În al doilea rând: creştinismul este prin esenţă universalist şi ostil oricărei segregaţii. Nu este conform cu spiritul învăţăturii lui Hristos să existe o biserică pentru albi şi una pentru negri, o biserică pentru femei şi una pentru bărbaţi, o biserică pentru bogaţi şi una pentru săraci, o biserică pentru homosexuali şi una pentru heterosexuali, o biserică pentru intelectuali şi una pentru analfabeţi. Tot astfel, ar fi necreştin şi nu lipsit de ridicol (segregaţia duce spre ridicol) să fiinţeze biserici speciale pentru hepatici, cardiaci, bolnavi de calculi renali…Destul că-L rugăm pe Dumnezeu fiecare în limba noastră şi că ne despărţim pe naţionalităţi şi confesiuni, nu mai e nevoie să creăm alte particularisme.”