Wednesday 17 June 2009

Feeling good

„Omul nu poate trăi fără un ideal” – afirma, în anii 80 regizorul Călăuzei. „Idealul vechi – Biserica – s-a prăbuşit şi un altul nu mai există.” Ar fi interesant de trimis un SMS către marele regizor acolo, beyond the clouds, unde s-a mutat în decembrie 1986, cu următorul mesaj: „Când anume s-a prăbuşit acel ideal? Care să fi fost ultima cărămidă căzută?” Despre această stare de wasteland vorbeşte admirabil chiar Călăuza. Despre nevoia de a salva de la pieire acel ideal, prin strădania personală. „Trebuie doar să credeţi!” – e replica-testament rostită de Stalker în pragul „camerei dorinţelor”.

În 29 august 1987, actriţa corp ansamblu Monica Fermo (aka Maica Ecaterina) nota în jurnalul ei o vorbă a Pr. Argatu ce pare acum o adevărată profeţie. Şanse de libertate, după ce „totul se va termina cu bine” (se referea la coşmarul comunist), există; însă „cu mari sacrificii, cu pierderi uriaşe”. Pentru că „şi după ce se va elibera lumea de ciuma asta roşie şi va cădea comunismul (cu ajutorul puterilor divine) ceea ce va urma va fi sub semnul antihristului şi cu toate că vor fi graniţele libere şi vom putea merge liberi în lume, muncind şi având bani, de fapt toată gândirea va fi satanică: homosexuali căsătorindu-se oficial, desfrânare şi drogaţi în şcoli, desfrânarea la loc de cinste”. Dar – l-a întreabat actriţa pe cuviosul părinte – „Unde va fi Biserica?” Răspunsul său: Biserica nu va mai avea niciun ecou în sufletele oamenilor, pentru că li se va fi dat pâine şi circ (filme şi programe TV porno) şi ei vor „fi fericiţi”. Dar oamenii îşi vor pecetlui sufletele cu semnul antihristului şi oamenii îşi vor vinde sufletul pentru mâncare şi băutură, pentru distracţie, pentru a avea case, maşini luxoase, a călători, într-un cuvânt „a trăi bine” (de unde - vedem noi acum - şi eficientul slogan din campania electorală a Marinarului: „Să trăiţi bine!”), uitând că Hristos a venit pe pământ pentru toţi, iar chemarea Sa e pentru fiecare în parte....

...Puţină îngăduinţă, totuşi, nu strică – au contraire. Să nu uităm însă că dictonul It takes all sorts to make a world (aka: Mare-i grădina lui Dumnezeu) e un evergreen. Cine, la urma urmei, poate pune deştu’ pe rană, cine poate identifica răul acela exterior doar într-un grup de oameni, un club, o rasă, o naţie etc.? Uşor n-a fost nicicând omului să se mântuiască. Important e să caute să afle dreapta socotinţă acolo unde se află, în contextul istoric în care i-a fost dat să trăiască. A spus-o până şi un ateu notoriu precum André Gide: „Caută-L pe Dumnezeu acolo unde eşti, că nu-L vei găsi altundeva!”

4 comments:

alter ego said...

Oare de unde impresia mea ca pierzi tocmai esentialul, din cuvantul Parintelui Argatu? Parintele Argatu spune tocmai ca "Hristos a venit pe pamant pentru toti, iar chemarea Sa este pentru fiecare in parte" - cu alte cuvinte, ca "It takes all sorts to make a world." Unde este lipsa de ingaduinta, la Parintele Argatu? Unde da Parintele impresia ca ar trebui sa ne cautam mantuirea altundeva decat acolo unde suntem de fapt?

As fi interesat, daca tot veni vorba, sa-mi spui parerea ta despre ce anume inseamna "a-ti cauta mantuirea" (a la Andre Gide) si "a urma chemarea lui Dumnezeu" (a la Parintele Argatu).

Eu cred ca sunt miscari diferite si indraznesc sa sugerez, daca-mi este iertat, ca in comentariul acesta ai ratat tinta, pentru ca le cam amesteci.

Astept, cu bucurie, sa fiu contrazis.

Cu drag de tine, Marian

alter ego said...

BTW, superbe versurile lui Nichita, pe care le redai mai sus. Imi place mult de tot tema asta a lui, care-l invecineaza oarecum cu Picasso, asa ca in poezia aceea in care indragostitul ii spune iubitei: nu-i asa ca daca ti-as saruta talpa, ai schiopata putin, ca sa nu-mi calci sarutul?

Minunat, nu-i asa?

E cam off topic, dar ca semn ca te citesc cu drag functioneaza, nu-i asa? ;-)

saskiul said...

Unde este lipsa de ingaduinta la Pr. Argatu n-as sti sa spun, insa vectorii unor afirmatii ca cele de mai sus pot duce la multa lipsa de ingaduinta. Probabil ca hiba mea sta in wording (punerea cuvintelor in pagina) si in exprimare. Chiar asa: ce anume NU trebuie sa ingaduim in aceasta babilonie in care, oricum, traim (casatorii gay admise prin lege, desfranare cu asupra de masura in media la care foarte-foarte putini NU au acces si din care foarte-foarte putini NU se impartasesc, intr-o forma sau alta, droguri in felurite chipuri etc.)? Cine se mai poate plange de lipsa de ingaduinta? Traim alaturi de oameni foarte diferiti. Nu toti sunt de aceeasi confesiune cu noi (uneori in familie exista persoane de confesiuni diferite), altii se declara atei, si de multe ori exista diferente mari in cadrul aceleiasi comunitati de credinciosi etc. Ne ingaduim, asadar. Si totusi, si totusi...
Evident ca intre Gide si invatatura patristica a la Pr. Argatu exista diferente, dar exista, cred, si parti comune. O diferenta esentiala este ca Gide vine dintr-un background 'reformat' (ma rog, 'schismatic') si vorbeste din perspectiva unuia care este certat cu Biserica (sau cu forma Bisericii pe care ii este dat s-o cunoasca); Pr. Argatu vorbeste ca ortodox. Putem incheia discutia foarte rapid: nu exista mantuire in afara Bisericii (ortodoxe, desigur).Adica sunt 'doua miscari diferite'. Deci, cum vezi, nu intentionez sa te contrazic. :)

saskiul said...

Da, frumoase versuri, si pe mine m-au dus cu gandul (abia perceptibil) spre cealalta poezie a lui Nichita pe care-o pomenesti (si pe care am citit-o prima oara acum cati ani sa fie? 20? peste 20?) Minunat, intr-adevar.
Multumesc pentru citirea cu drag si pentru aprecieri.