Feeling good

„Omul nu poate trăi fără un ideal” – afirma, în anii 80 regizorul Călăuzei. „Idealul vechi – Biserica – s-a prăbuşit şi un altul nu mai există.” Ar fi interesant de trimis un SMS către marele regizor acolo, beyond the clouds, unde s-a mutat în decembrie 1986, cu următorul mesaj: „Când anume s-a prăbuşit acel ideal? Care să fi fost ultima cărămidă căzută?” Despre această stare de wasteland vorbeşte admirabil chiar Călăuza. Despre nevoia de a salva de la pieire acel ideal, prin strădania personală. „Trebuie doar să credeţi!” – e replica-testament rostită de Stalker în pragul „camerei dorinţelor”.

În 29 august 1987, actriţa corp ansamblu Monica Fermo (aka Maica Ecaterina) nota în jurnalul ei o vorbă a Pr. Argatu ce pare acum o adevărată profeţie. Şanse de libertate, după ce „totul se va termina cu bine” (se referea la coşmarul comunist), există; însă „cu mari sacrificii, cu pierderi uriaşe”. Pentru că „şi după ce se va elibera lumea de ciuma asta roşie şi va cădea comunismul (cu ajutorul puterilor divine) ceea ce va urma va fi sub semnul antihristului şi cu toate că vor fi graniţele libere şi vom putea merge liberi în lume, muncind şi având bani, de fapt toată gândirea va fi satanică: homosexuali căsătorindu-se oficial, desfrânare şi drogaţi în şcoli, desfrânarea la loc de cinste”. Dar – l-a întreabat actriţa pe cuviosul părinte – „Unde va fi Biserica?” Răspunsul său: „Biserica nu va mai avea niciun ecou în sufletele oamenilor, pentru că li se va fi dat pâine şi circ (filme şi programe TV porno) şi ei vor „fi fericiţi”. Dar oamenii îşi vor pecetlui sufletele cu semnul antihristului şi oamenii îşi vor vinde sufletul pentru mâncare şi băutură, pentru distracţie, pentru a avea case, maşini luxoase, a călători, într-un cuvânt „a trăi bine” (de unde - vedem noi acum - şi eficientul slogan din campania electorală a Marinarului: „Să trăiţi bine!”), uitând că Hristos a venit pe pământ pentru toţi, iar chemarea Sa e pentru fiecare în parte.”...

...Puţină îngăduinţă, totuşi, nu strică – au contraire. Să nu uităm însă că dictonul It takes all sorts to make a world (aka: Mare-i grădina lui Dumnezeu) e un evergreen. Cine, la urma urmei, poate pune deştu’ pe rană, cine poate identifica răul acela exterior doar într-un grup de oameni, un club, o rasă, o naţie etc.? Uşor n-a fost nicicând omului să se mântuiască. Important e să caute să afle dreapta socotinţă acolo unde se află, în contextul istoric în care i-a fost dat să trăiască. A spus-o până şi un ateu notoriu precum André Gide: „Caută-L pe Dumnezeu acolo unde eşti, că nu-L vei găsi altundeva!”