Omul din om

Orice călăuză are un învăţător. Călăuza Călăuzei din filmul lui Tarkovski (Stalker) avea o poreclă: Mistreţul. Aducea ani de zile oameni în Zona interzisă – atunci nu-i spunea nimeni Mistreţul, ci Învăţătorul. El i-a deschis ochii celui care – înfruntând obstacolele şi patrulele Poliţiei - se încăpăţânează acum să-i ducă în Camera Dorinţelor pe cei mai nefericiţi dintre oameni. Acolo, cea mai adâncă dorinţă a omului, fără de care el nu poate trăi, se împlineşte. Mistreţul însă a distrus florile din Zonă. Le-a făcut una cu pământul, însă mirosul mai dăinuie. Ceva însă s-a petrecut în sufletul Mistreţului: „o ruptură” - crede Stalker-ul. „Însă - a adăugat el - mai degrabă a fost pedepsit.”

La intrarea în Zonă Stalker-ul se retrage puţin să rămână singur, într-un loc cu iarba înaltă, flori şi mai ales cu stâlpi de telegraf în poziţie oblică, foarte asemenea unor cruci. La o oarecare distanţă se vede o clădire unde – vom afla mai târziu – este Camera Dorinţelor. Călăuza se trânteşte în iarbă şi se lipeşte de pământ. Corpul său pare a fi o componentă a locului. Gestul său este foarte asemenea unei rugăciuni. Cei doi „clienţi” ai Călăuzei (Scriitorul şi Profesorul) comentează vocaţia celui care i-a adus în acest loc miraculos şi ciudat. Însă, întocmai ca evreii de pe vremea lui Iisus, şi-l imaginau altfel pe îndrumătorul lor: „Ciorapi de piele, un echipament impresionant din piele neagră, înfăţişare de zmeu” – spune Scriitorul. Profesorul adaugă: „Biografia lui e şi mai impresionantă. A fost închis. A fost traumatizat aici. Are şi un copil infirm – o victimă a Zonei: fetiţa nu umblă.” Scormonitor, Scriitorul amator de subtilităţi stilistice, îşi întreabă camaradul de drum: „Dar ce e cu Mistreţul acela? Cum adică a fost pedepsit?” Profesorul îl lămureşte: „Într-o bună zi, după ce s-a întors din Zonă, s-a trezit bogat. A căpătat o avere imensă peste noapte, iar peste o săptămână s-a spânzurat.” De ce? Răspunsul îl dă Scriitorul, cu un acru cinism: „A înţeles că aici se împlinesc numai acele dorinţe de importanţă vitală, numai ce corespunde structurii tale, care zace în tine şi te va dirija toată viaţa. Mistreţul n-a murit din cauza lăcomiei. A implorat, s-a târât în genunchi ca să-şi recapete fratele. A cerut viaţa fratelui său şi i s-a dat ceea ce i se cuvenea: un sac de bani, pentru că asta corespundea structurii sale.” E ca-n Oscar Wilde: „God punishes us in two ways: when He doesn’t grant our wishes, and when He does grant them.”