A few recurrent themes

Pomenirea tăierii capului Sf. Ioan Botezătorul ne readuce în atenţie câteva recurrent themes: asceza (postul şi rugăciunea), impostura, banchetul şi crima, denunţarea fărădelegii, moartea violentă a drepţilor etc. Bisericuţa mainstream unde am fost azi de praznicul său mi-a amintit, proustian, de copilărie. Bunica mea pe linie maternă – odihnească-se în pace acolo unde e - mă mai lua cu ea la câte o slujbă în orăşelul ei. După treizeci de ani constat că timpul a conservat perfect chipurile din ramele de pe pereţi, covoarele persane multicolore, florile de plastic din vaze, cântările pioase à la „Oastea Domnului”. Cu toate rezervele pe care le-aş avea faţă de Horia Roman Patapievici, mă tem că afirmaţia lui din articolul A fi ortodox (o convorbire cu Costion Nicolescu) va rămâne multă vreme actuală în România: „Kitsch-ul perfect al covoarelor, icoanelor şi obiectelor tehnice (difuzoare, lumânări electrice, reşouri etc.) din bisericile noastre îţi rupe inima. Să îl tolerezi nu înseamnă decât o concesie făcută falsităţii, nicidecum o pliere la „credinţa populară profundă””. Iar biserica (sau mănăstirea) ortodoxă tipică, cel mai frecvent întâlnită în România, arată întocmai cum o descrie H.R.P.

Sigur, asta nu e totul. Din fericire nu e totul. Pentru că „libretul” liturgic, oricât ar fi de ridicol deformat, lălăit, edulcorat etc. trimite spre altceva. La o adică, dacă e altfel „orchestrat” sună divin. Te trimite spre o altă zonă. La fel, icoanele - reprezentările plastice „intruse”, puţin numeroase - dintr-o astfel de biserică standard trimit şi ele spre pictura transfigurativă, spre lumea frumuseţii restauratoare a icoanei bizantine, canonice. Şi exemplele pot continua. Deşi mulţi se poticnesc (încă?) de grotescul manifestărilor populare din bisericile mainstream, de resentimentele multor oameni „în uniformă preoţească” (sau monahală) faţă de modernitate, intelectuali, capitalism etc., merită căutată acea biserică ortodoxă ce valorifică izvoarele autentice ale dreptei credinţe. Merită aflaţi acei duhovnici preocupaţi sincer de mântuirea (nerisipirea, neîmprăştierea, nesmintirea) celor care le sunt fii duhovniceşti.

La urma urmei, mărgăritarele nu stau „la vedere”, ci trebuie dobândite (precum mântuirea) „cu sila”, prin îndelungi strădanii şi neprecupeţit efort.