Monday, 17 August 2009

Self-righteousness

Citeam într-un volum recent apărut, un interviu cu avva Dionisie de la Athos. Printre altele, mult respectatul părinte afirmă acolo că un monah/preot ortodox care şi-a făcut studiile teologice într-o ţară ce nu e nominal (predominant) ortodoxă din, să zicem, Europa Occidentală sau – horrible dictu - America, nu merită creditat (dar un occidental care se botează ortodox la maturitate, după o viaţă petrecută printre „heterodocşi”, „eretici” şi „atei” poate fi creditat?). Cum ar veni, ce-a căutat acolo, ce, în Grecia sau Rusia ori România nu putea să-şi facă doctoratul, dacă tot a vrut să desluşească tainele teologhisirii?...Mă întreb ce crede despre această fobie faţă de tot ce nu poartă numaidecât ştampila pravoslavnică (asemenea icoanelor pe care scrie: SFINŢITĂ) un, să zicem, diplomat ortodox ce îşi reprezintă oficial Biserica dreptmăritoare într-o ţară apuseană. La Vatican, bunăoară. Desigur, o astfel de poziţie extremistă ce taxează cu suspiciune tot ce e occidental este emisă de un om care şi-a petrecut cincizeci de ani de viaţă nu doar într-o ţară nominal ortodoxă, ci chiar la Athos. Într-un fel, nici n-ar putea să vadă decât şi numai aşa.

Şi totuşi, fobia lui antioccidentală (dar parcă numai a lui?) îmi aminteşte, involuntar, de fobia lui Stalin faţă de oştile sale care au luptat în spaţiul extra-sovietic. Se ştie că pe armatele URSS întoarse de pe frontul de vest în patria-mamă le-a aşteptat – indiferent de rangul militar al soldaiţlor – gulagul şi exterminarea în masă. Pentru simplul fapt că au văzut – păcat de neiertat - cum arată occidentul. Sau orientul. Nimeni nu avea voie să aducă impresii de călătorie, să compare cum se trăieşte elsewhere cu life in the USSR. E şi asta o ortodoxie, la urma urmei…

Şi tot ortodoxă va fi fiind şi purtarea de grijă a unei femei mai în vârstă, azi după Liturghie. A venit spre mine şi m-a privit fix, patetic de compătimitor. (În ce hal a ajuns cuvântul acesta, compătimire…) „Pot să vă întreb ceva?” – zice. „Depinde ce”, îi răspund. Theodor, pe care-l ţineam de mână, ştiind deja ce-o să urmeze, spune anticipativ: „E bolnav?” (Începe să se obişnuiască…) Zice femeia: „E din naştere sau e bolnav?” … S-a oferit să-mi dea un bilet de tren gratuit să ajung cu Theodor la mănăstirea Muereasca din Vâlcea, că „e acolo o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului…” Şi doar atât să-i spun: da sau ba. Iar după aia o să văd minunea care-o să se-ntâmple…Ce să mai zic? Zic aşa: omul cât trăieşte învaţă cum să se poarte în momente nedorite, nechemate, cu persoane nedorite şi nechemate. Practic oamenii cicălitori şi firoscoşi sunt asemenea nedoritelor, enervantelor programe TV pe care le poţi reduce la tăcere prin simpla apăsare a butonului on / off de la telecomandă. Dar, slavă cerului, Ortodoxia – Grădina Domnului - e mare şi are destulă splendoare şi frumuseţe restauratoare – ea e minunea! Chiar dacă, inevitabil, e plină de tot felul de specimene, de ciudaţi, de puritani atoatecunoscători şi de predicatori ai acelei self-fulfilling prophecy care-l irita pe Bill Maher în Religulous. A-i exclude pe zeloşi, pe guralivi, pe clarvăzătorii atât de siguri pe sine nu e cu putinţă. Au încercat Reformatorii cu mult timp înainte şi au ajuns să plămădească această brave new world în care trăim acum.

7 comments:

Adrian Sârbu said...

Nu cred ca staretul Dionisie a gresit. Din mai multe motive...
1. tonul cu care vorbea nu era unul autoritar, ci cu mila, asa cum vorbeste de fiecare data (nicidecum in duhul lui Stalin, cel despre care spuneti ca va aminteste)
2. mustrarea era mai degraba asupra ierarhiei care IMPUNE studiul in tarile apusene, daca se poate in institutele catolice sau protestante.
3. as putea sa repet si eu intrebarea parintelui (asupra ierarhilor bineinteles): ce, in grecia sau in rusia nu se poate studia?

In viata Sfantului Siluan se povesteste un episod de la manastire. Un alt parinte spunea ca este necesar de citit ziarele, pentru a sti starea lumii si a te ruga mai cu osardie. Staretul Siluan atunci s-a impotrivit acestei pareri, spunand ca nu e nevoie, ci dimpotriva, in rugaciunea pentru lume afli cu mult mai bine starea lumii decat o poti afla din ziare. Cred ca faptul ca parintele Dionisie a stat o viata la Athos este tocmai argumentul ca dansul stie mai bine ca noi "ce si cum". Oricum, daca ati citit si restul cartii, ati observat ca era destul de informat despre problemele contemporane...
Of, dar mai este si Paisie Aghioritul care, tot la Athos fiind, s-a ocupat INDEOSEBI de lume...

PS: Cititi viata si scrierile parintelui Seraphim, un AMERICAN. Vedeti acolo cum vorbeste el despre americanii lui, despre europenii apuseni, despre rusi, despre greci, despre romani chiar... A fost un om extraordinar si merita sa-l cunoasca toata lumea, macar prin intermediul acesta.

saskiul said...

Ca bine zici, maestre. Asa e, uitasem: Grecia, Romania, Rusia, Serbia ...si mai care?... sunt oaze de Ortodoxie pura, necontaminata, pe pamantul asta. De la un cap la altul. Institutele teologice si bisericile dau pe dina afara de evlavie, personalul lor e numai cu citate din Sf. Parinti si din Biblie in gura (ca matale) si cu fapte pe masura. Mediu pur 100%, ce, te pui cu ortodocsii? Nu asa cum se intampla in occidentul eretic si depravat si necunoscator de adevar. Nuuuu!...Huooo, jos occidentul! Aici si numai aici se formeaza cadrele de nadejde ale Ortodoxiei biruitoare asupra apostatilor occidentali. Vai si-amar de eminentele cenusii din Ortodoxia apuseana ca aveau parte, in trecut de libertate de exprimare si nu de Gulagul ruses ori romanesc, ca traiau printre oameni care nu s-au salbaticit in asa hal incat sa ucida - fara sa scrie in ziare despre asta (ca sa nu sminteasca lumea!) - 50 de milioane de indezirabili! Ce soarta nefericita au avut!! Sa fi trait ei aici, printre turnatori - aia da viata evlavioasa...
Mersi, draga pentru ca m-ai ajutat sa trec peste lapsus...Haida-de!
P.S. Am facut o exceptie de data asta. Mi-am propus sa nu mai raspund mesajelor asemenea celor semnate de tine pentru ca e o pierdere de vreme.Matale iti place limba papagalilor, mie nu.Sorry.

Adrian Sârbu said...

Sa stiti ca aveti dreptate in multe privinte despre mine si chiar m-ati ajutat tragandu-ma de ureche uneori.
Vreau sa va mai dau o informatie despre avva Dionisie. Nu stiu daca este in carte sau nu, dar eu am primit-o de la un calugar batran de la Athos care a fost ucenicul lui timp de 2 sau 3 ani.
Parintele Dionisie primea adesea vizite de la printul Charles al Angliei. Chiar in ziua cand parintele a murit, in chip minunat a ajuns si printul acolo. Stiti ca la Athos ii ingroapa in aceeasi zi in care mor. De aceea cred ca-l nedreptatiti, facand unele presupuneri pe baza spuselor dansului, in legatura cu apusenii. Dupa cum vedeti, nu numai ca parintele nu ii discredita pe vesticii convertiti la maturitate la ortodoxie, ci chiar vorbea de multe ori cu oameni ce nici nu erau ortodocsi! (Printul Charles e doar un exemplu celebru.)
A face asta e o greseala, dar una pe care staretul nu a comis-o!
Nici nu stiu cum ar putea un ortodox, mai ales un sfant cum este parintele Dionisie sa ii respinga pe ortodocsii care s-au botezat la maturitate. In primele veacuri crestine, numai oameni de felul acesta au existat si foarte multi dintre ei au devenit mari sfinti. Sf Apostol Pavel sa fie un prim exemplu graitor?
Nu cred ca parintele avea ceva impotriva Ortodoxiei, oriunde s-ar gasi ea. "Nu mai este nici iudeu, nici elin..." Avea ceva impotriva ecumenismului, care se cultiva si prin trimiterea episcopilor si a preotilor la studii in institutele catolice si protestante din vest, precum si in cele "ortodoxe", iubitoare de ecumenism.

Sunt de acord ca vesticii au fost si sunt mai civilizati ca noi. Cauzele sunt multiple... Au si lucruri bune, insa cert e ca pe vremea cand ei dansau menuet, romanii se bateau cu turcii.

In legatura cu ce spuneti despre gulag, despre comunism in general, vi-l citez pe parintele Arsenie Papacioc, care a stat 14 ani la Aiud:
"Comunismul a umplut cerul de sfinti!"

Ma iertati si va rog, daca se poate, chiar sa ma iertati. Si sa uitati ce am vorbit mai demult, concentrandu-va pe ce va spun acum.

saskiul said...

@ Adrian Sarbu:
>>Sa stiti ca aveti dreptate in multe privinte despre mine si chiar m-ati ajutat tragandu-ma de ureche uneori.

Nu stiu exact la ce te referi. Daca ma gandesc bine, urechile tale ar trebui sa fie rosii in mai multe locuri. Nu stiu la care din ele te referi…

>> De aceea cred ca-l nedreptatiti, facand unele presupuneri pe baza spuselor dansului, in legatura cu apusenii.

Am scris acolo, daca citesti mai atent, ca un om care a trait atatia ani izolat de lume (inclusiv de femei), la Athos, e de inteles ca are un mindset atat de…bizar si poate afirma aceste lucruri, inchipuindu-si (numai el stie de ce) ca Grecia si Rusia sau Romania ar fi, vezi Doamne, mai credibile, mai safe in privinta pastrarii Ortodoxiei in institutele teologice, mai putin pervertite etc.. Ca si cand majoritatea dascalilor nu ar fi de o extrema sau alta, adica ori incrancenati ortodoxisti (la ce bun?), ori “generosi” ecumenisti, educati in occident. Exeptiile (lina de mijloc) sunt in minoritate.

>>Nici nu stiu cum ar putea un ortodox, mai ales un sfant cum este parintele Dionisie sa ii respinga pe ortodocsii care s-au botezat la maturitate.

Nu e vorba de respingere, tinere. Ziceam, iarasi, altceva. Daca un ortodox isi face studiile in apus si e “contaminat” de nu stiu care ideologii, drept care trebuie respins sau privit cu circumpsectie (asta scrie Dionisie), de ce nu ar fi primiti cu aceeasi circumspectie apusenii care descopera Ortodoxia (sau orice altceva) mult mai tarziu, la maturitate?

>>In primele veacuri crestine, numai oameni de felul acesta au existat si foarte multi dintre ei au devenit mari sfinti. Sf Apostol Pavel sa fie un prim exemplu graitor?

Eu vorbeam de oameni din carne si sange. Pavel e un personaj al Traditiei Ortodoxe pe care ni-l inchipuim, dupa imaginatia fiecaruia, intr-un fel sau altul. Nu vorbeam de sfinti aici si nici de apostoli si nici de "Nu mai este nici iudeu, nici elin..." Dar se pare ca varsta la care esti matale acum este varsta citatelor biblice pe care le ingurgitezi fara sa le digeri / procesezi cum se cuvine.

>>Avea ceva impotriva ecumenismului, care se cultiva si prin trimiterea episcopilor si a preotilor la studii in institutele catolice si protestante din vest, precum si in cele "ortodoxe", iubitoare de ecumenism.

Da, maestre, cunosc. Da-mi tu cutitul ca sa despartim odata pentru totdeauna pe ecumenisti de ‘ceilalti’. Traim printre ei. La matale in urbe probabil ca exista numai biserici ortodoxe. La mine nu. Exista si romano si greco-catolice, si luterane si multe neoprotestante, si sinagogi etc.Si mai ales o majoritate strivitoare de biserici ortodoxe inundate de reprezentari plastice roman-catolice, renascentiste etc. Unde e simplitatea Ortodoxiei si frumusetea ei restauratoare? Nu e chestie de ecumenism, ci de...cosmopolitism. Fiecare cu pestera lui, mon cher. Eu unul stiu ce aleg si stiu unde vreau sa fiu in biserica. Stiu cat de ortodoxa trebuie sa fie biserica mea. Fiecare, banuiesc, procedeaza la fel. Ce-ar fi sa judeci un pic cum stau lucrurile cu una-cu alta, inainte de a emite ‘judecati de valoare’ si ‘teze infailibile’?

saskiul said...

@ Adrian Sarbu:
>>Sunt de acord ca vesticii au fost si sunt mai civilizati ca noi. Cauzele sunt multiple... Au si lucruri bune, insa cert e ca pe vremea cand ei dansau menuet, romanii se bateau cu turcii.

Aha, deci recunosti - cu parcimonie - ca ‘au si lucruri bune’. Este prima propozitie / afirmatie cu cap pe care-o scrii. Pai hai atunci sa vedem care sunt lucrurile bune, si sa le imprumutam. Si, de asemenea, sa vedem care sunt lucrurile rele si contrare Ortodoxiei din ograda noastra si sa le preschimbam in lucruri folositoare si bune. Doar ca asta, nu-i asa, presupune efort intelectual, imaginatie, stradanie. Mult mai usor e sa repeti lozinci auzite la altii…
Asa e, cauzele sunt multiple. Sa le cercetam, insa cu mintea descuiata, daca se poate. Chestia cu turcii e o scuza care nu tine. Sau tine. Vezi filmele patriotice seria Sergiu Nicolaescu si receptarea lor isterica de milioane de "buni romani".

>>"Comunismul a umplut cerul de sfinti!"

Corect: Hai atunci sa-i reinviem pe Lenin, pe Stalin, pe Beria, pe Ceausescu etc. Ca doar ei, nu Hitler, se pot lauda cu peste 50 de milioane de victime exterminate in salbaticele lor lagare ale mortii. Si au exterminat pe cine? Pe cei mai harnici, mai cinstiti, mai demni. Hai sa instauram o data pentru totdeauna teroarea, crima etc. ca sa plezneasca cerul acela de sfinti. Multumit?


>>Ma iertati si va rog, daca se poate, chiar sa ma iertati. Si sa uitati ce am vorbit mai demult, concentrandu-va pe ce va spun acum.

Esti nostim, omule Nu stiu de unde vine dorinta asta de a-ti cere iertare. In cazul in care chiar simti ca e ceva neinregula cu “ravna” ta ortodoxista, e foarte bine. Inseamna ca simtul ridicolului (care defineste specia OM) nu a murit in tine si mai exista speranta. Atunci considera ca am uitat tot ce trebuie uitat si am dat cronometrul la 00:00.

Adrian Sârbu said...

Mai bine ar fi sa lasam parerile noastre deoparte si sa invatam de la Sf Parinti. Cred ca e important astazi sa stim si canoanele Bisericii... cautand editiile mai vechi ale cartilor, care n-au apucat sa fie modificate in stil ecumenist.

Dar poate ca si prin avva Dionisie vorbeste Dumnezeu. Se poate? Judecata potrivit careia parintele a stat cinzeci de ani la Athos si noi suntem in lume, asadar stim mai bine, este o judecata omeneasca. Nu-i obligatoriu, dar s-ar putea ca judecata lui Dumnezeu sa fie alta.

Nu va suparati, dar cred efectiv nu stiti ce se intampla la institutele "teologice" din afara, si nici ce vizuina de balauri este ecumenismul. As vrea sa ne intelegem omeneste odata, ca niste oameni care vor sa afle lucruri impreuna, nu sa se ciondaneasca pe parerile lor de acasa. Dar va zic ca ce am scris mai sus nu sunt parerile mele, ci niste fapte confirmate si plânse, daca vreti, de multi parinti si nu numai. Chiar si de Calciu Dumitreasa, daca doriti un exemplu ne-athonit.
Ce-ar fi sa-mi propuneti o carte (sa zicem pe tema asta)?

saskiul said...

Eu doresc sa-ti propun nicio carte. Ti-as propune o bliblioteca, insa. Sau o sala de concerte. Sau o cinemateca. Numai ca, fiind omul unei singure carti (de fapt al unui verset dintr-o singura carte), nu esti persoana nimerita, si de aceea nu-ti propun nimic. Totusi, inca o data, te-as sfatui sa cauti pe alt site raspuns si solutii la cele ce te framanta...Mi-e imposibil sa inteleg ce te tine aici.Si - largo sensu - aici, "in lume", daca totul e numai balauri ecumenisti, cultura depravata si pervertitoare, draci si alte sminteli. N-ar fi mai cinstit sa pleci in pustie unde poti in voie sa-ti vezi full time de rugaciunea inimii?