Wednesday 16 September 2009

Din această generaţie

bună ziua, spui, fac parte din această generaţie

care n-a cunoscut războiul

dar a cunoscut o serie de lucruri pline de învăţăminte,

această generaţie de fete sportive care iubesc fără nazuri,

înjură, se îmbracă în pantaloni strânşi pe pulpe

încât unui cavaler din secolul trecut i-ar ieşi ochii din cap privindu-le

această generaţie de băieţi veseli şi gratuiţi şi trişti şi

zăpăciţi de naiba-i mai înţelege, săritori şi tandri, care

aruncă la ţintă, care nu trag bine

pentru că n-au avut ocazia,

care nu se duelează dar l-au citit pe Puîkin,

ironici şi gravi, intrând şi ieşind din mină

cu topoarele lor care sărută pătimaş cărbunele

bună ziua, spui, soarele răsare la ora 5 şi 42 minute,

îmi beau cafeaua târziu după ce tramvaiele au făcut

mai multe curse iar vatmaniţa de 22 de ani,

blonda aceea afurisită

a avut timp să se închidă de două ori

în cabina de la capătul liniei cu dispecerul,

bună ziua, spui, fetele nu mai sunt atât de retrase

rachetele spintecă burdihanul cosmosului

ca nişte cuţite de chirurgie,

pe lună de mult şi-au dat americanii cu dreptul în stângul

toată lumea s-a obişnuit

cu ceaiul întâmplărilor spectaculoase

se aşteaptă, în sfârşit, unele descoperiri pe suflet

dar acestea n-au interesat niciodată foarte tare pe cercetători

o descoperire pe suflet nu este rentabilă, n-o achiziţionează

nici un fabricant, nu schimbă echilibrul de forţe,

oamenii sunt oameni

iar inima lor n-a prezentat, în fond,

decât un interes strict anatomic

bună ziua, fac parte din această generaţie

care n-a cunoscut decât din auzite războiul

se pare că n-a fost o treabă tocmai plăcută

de vreme ce unii se plâng şi astăzi

bună ziua, în gările lumii dormim de-a valma

pe vesele şi soioase rucsacuri, fireşte, din fandoseală,

părinţii având bani destui: facem dragoste pe unde apucăm,

citim firme luminoase, citim reclam, mersul trenurilor,

al vapoarelor, al sateliţilor

şi uneori citim chiar poezii

generaţia mea este o generaţie sportivă

eroismul ei care ar fi putut iriga din plin o bătălie

de pomină, un Waterloo, un Kursk, un Mărăşeşti

sau Lublin se consumă fără vărsare de sânge

cu toate că, vă jur, mulţi dintre aceşti panglicari derbedei

ar fi putut ajunge eroi pe cinste, cu mormânt cunoscut

sau necunoscut, cu statui în lege şi discursuri

de recunoştinţă,

puşi în prezidiul suprem al istoriei

bună ziua, spui, fac parte din această generaţie

care face parte din acest şir de generaţii

nici mai bune, nici mai rele decât altele

care, la rându-le, fac parte din vesela, tragica,

interminabila tânără generaţie a lumii


(Lucian Avramescu)

1 comment:

Anonymous said...

Desi am trecut de prima tinerete,salut actuala generatie de tineri cu toate capriciile ei.Privind in urma,mi-e dor de tineretea mea la fel ca si lui Valery Becart in 'Tinrete nebuna'