Wednesday, 25 November 2009

Jaws

M-a amuzat copios relatarea unui amic. Până duminica trecută, spunea el, n-a observat multă agitaţie în legătură cu alegerile. Şi nici el nu s-a implicat prea tare în toată isteria asta mediatică pre-electorală. N-a făcut nici un secret din refuzul său de a vota. Ei bine, în ziua primului scrutin, câţiva din enoriaşii parohiei lui au devenit brusc foarte activi la capitolul „spirit civic” şi i-au cerut – mai mult sau mai puţin insistent – să meargă la vot. Argumentul invocat de ei: buletinul de vot nefolosit va fi oricum ştampilat de către ei. Bine, zice amicul meu, dar cine sunt ei, că puterea e şi social-democrată, şi liberală etc.? „Cum cine sunt ei?” – s-au revoltat atunci, cu zel revoluţionar, „oamenii de bine”. „Ei sunt oamenii lui Băsescu, cine alţii?” „A, da? Păi cu atât mai mult. Nu merg la votare, însă dacă totuşi aş vota, pe el l-aş alege. Aşa că nu e nicio pierdere.” „Cuuuuuum?” s-au mirat suporterii „Prostănacului”, al cărui reper de moralitate este nimeni altul decât Patriarhul BOR? Dar – au adăugat apoi – gândeşte-te şi tu: Crin (liberalul care până la urmă a obţinut 20% din voturi, descalificându-se pentru turul doi) e mai natural, mai prezentabil (mai sexy, cum ar veni) şi în plus n-a furat (că n-a avut ocazia), deci e vrednic de toată încredea…

Acelaşi amic mi-a mai trimis azi două texte foarte interesante despre un specimen pe cale de dispariţie în România - cărturarul de formaţie clasică (articolul lui Andrei Pleşu despre Dan Sluşanschi) - şi despre apusul muzicii tributare sensibilităţii veacului XIX (The End of Music).


P.S. Găsesc, pe site-ul unui „mogul”, speech-ul Marinarului la adresa „monstruoasei coaliţii” care-i coace debarcarea din 6 decembrie: „Îi văd pe mogulii ăştia ca pe nişte rechini, care se învârt în jurul datei de 6 decembrie. Acolo li se pare lor că este prada. Aceea este data după care li se pare că, după 5 ani de neînghiţit, au de înghiţit prada pe care o aşteaptă. Eu am să le dau o veste foarte proastă pentru ei: Ziua de 6 nu le va aduce bucurii, iar eu voi continua să apăr, de lăcomia lor, interesele românilor. Indiferent cât de tare i-aş supăra şi cât de mult m-ar şicana împreună cu partenerii lor din politică în îndeplinirea mandatului. Vă asigur că sunt hotărât să nu îi las să îşi înhaţe prada”. … Aşa, deci. Se pune de-un praznic pe cinste de ziua lui Moş Nicolae. Hai să vedem atunci care pe care. Până una-alta, Popeye nu şi-a pierdut umorul.

8 comments:

Anonymous said...

pana la urma pentru cine scrii? nu prea trece nimeni pe aici...

Anonymous said...

fii mai atent ce scrii. pe 6 decembrie ne intoarcem

saskiul said...

Buna, domnu/doamna 'nimeni'. E si asta un mod de a face cunostinta...
Pana la urma pentru cine scriu? Buna intrebare...Probabil pentru kindred spirits care stiu sa citeasca si care doresc sa inteleaga cate ceva din ceea ce ni/li se intampla. Si, nu in ultimul rand, pentru mine.

saskiul said...

Wow, ce tare suna: SPIDERMEN COME BACK.
Pai nu prea inteleg de ce crezi ca ati fi fost plecati in tot acest timp. Cu alte cuvinte: oricine va castiga alegerile NU va intoarceti, pentru ca nu ati fost plecati nicicand.
Bine ar fi sa ne venim in fire fiecare din astia care am ramas si n-am fugit care incotro dupa 1944, dupa 1990,1992 etc. Asta e singura intoarcere cu folos, cred.

Unknown said...

Comparatia cu rechinii nu m-i se pare cea mai reusita... Rechinului daca i se face foame ataca si singur pe cand astia au format cea mai pestrita adunatura care mi-a fost dat s-o vad vreodata. Pe de alta parte rechinii se numara printre putinele specii care au reusit sa supravietuiasca sute de milioane de ani(parca au aparut inaintea dinozaurilor)... deci o farama de adevar exista si in comparatia asta.

Cred ca cea mai potrivita comparatie e aceea cu o haita de sacali care au simtit mirosul sangelui si au inceput sa urle la luna. Sacali mai mari care spera sa se infrupte din privatizari strategice si sacali mai mici care spera sa le cada si lor ceva faramituri dupa ospatul granzilor.

Iar despre cei care ameninta si care cred ca o sa se intoarca pe 6 decembrie, sper sa o faca inapoi in grota din care acum incearca sa iasa. Despre "venirea in fire" a lor n-am nici o speranta.

saskiul said...

Bine zis. Mihail Bulgakov, in INIMA DE CAINE, atrage atentia ca inima de om este cea mai parsiva din cate exista. Altfel spus: mai bine zoon decat ... politikon ;)

Anonymous said...

Despre "moralitatea" inaltilor prelati, poti vorbi cu mine! Am multe sa-ti povestesc! Nae
p.s. Ma oripileaza chestiile cu "ne intoarcem noi"" ! Cum ajung idiotii pe blog-ul tau si ce cauta?!

saskiul said...

>> Despre "moralitatea" inaltilor prelati, poti vorbi cu mine! Am multe sa-ti povestesc! Nae

Oooo, abia astept sa-mi povestesti, monseur!
Cat despre nostalgici sau ce-or fi, lasa-i sa traiasca si sa citeasca si ei. Cum ajung la mine pe blog? Habar n-am. Presupun ca tot butonand pe keybord, dintr-un link intr-altul. Sa nu uitam ce zic englezii: it takes ALL sorts to make a world.